Duminica VI-a după Paști (a Orbului din naștere), la Mănăstirea Ciuflea
12:10, duminică, 21 mai, 2023 | Cuvinte-cheie: manastirea ciuflea
În Duminica VI-a după Paști (a Orbului din naștere), la catedrala „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron” din cadrul complexului-monahal Ciuflea, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preacuviosul părinte arhimandrit Nicolae (Roşca), duhovnicul-administrator al Mănăstirii înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
La predică, părintele Nicolae le-a explicat credincioşilor pericopa evanghelică din această Duminică (Ioan 9, 1-38).
Evanghelia Duminicii numită Duminica Orbului continuă șirul Evangheliilor din perioada de după Sfintele Paști, în care se prezintă o mulțime de vindecări săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos ca să înțelegem puterea Lui mântuitoare și dătătoare de viață.
Scopul Evangheliei de astăzi este acela de a arăta că uneori mai ușor îl mărturisesc orbii din naștere pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, decât cei care, deși văd cu ochii trupești, nu cred în El. Cu alte cuvinte, Evanghelia ne arată că mai mare boală este necredința sau orbirea spirituală decât orbirea trupească sau fizică și că mai ușor se vindecă cineva de orbirea trupească decât de orbirea sufletească a necredinței.
Vedem cât de mare este iubirea lui Dumnezeu și cât de mare este lucrarea harului lui Dumnezeu în oameni. De aceea, împreună cu orbul vindecat mărturisim și noi că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om din iubire pentru oameni și pentru mântuirea lor, și, luminați de harul lui Iisus, ne închinăm Lui, spre slava Preasfintei Treimi și spre mântuirea noastră.
Sfânta Liturghie a fost urmată de un Te-deum în care s-a cerut mijlocirea către Tronul Ceresc a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și a Sfinților ocrotitori ai Mănăstirii.
Sursa: https://ciuflea.md/