PS episcop Ioan de Soroca a liturghisit în biserica „Sfânta Treime” din satul Baroncea, raionul Drochia
21:56, duminică, 28 mai, 2023 | Cuvinte-cheie: episcop ioan mosnegutu

În Duminica a VII-a după Învierea Domnului, a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic (Niceea, anul 325), 28 mai 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, episcopul Ioan al Sorocii, a liturghisit în biserica „Sfânta Treime” din satul Baroncea, raionul Drochia.
La slujba duminicală au participat prot. mitr. Nicolae Craveț, secretar și protopop al Vicariatului de Soroca, prot. mitr. Pavel Vuluță, protopop de Drochia, PC arhim. Gheorghe (Croitor), parohul bisericii din satul Baroncea, protod. Constantin Rotari-Bîcu și creștinii din localitate.
Pentru munca depusă în parohie, arhimandritul Gheorghe (Croitor) a fost decorat cu ordinul „Meritul bisericesc”, gr.II.
În contextul jubileului de 300 de ani ai satului Baroncea, dar și pentru sprijinul acordat bisericii din localitate, dna primar Rodica Porcescu, a fost distinsă cu ordinul „Cuvioasa Parascheva”, gr.II, de asemenea, au primit distincții bisericești și alți ctitori și binefăcători ai locașului sfânt.
În cuvântul predicatorial, ierarhul a vorbit creștinilor despre necesitatea mărturisirii Adevărului și a păstrării unității credinței noastre străbune.
Preasfinția Sa a transmis tuturor și mesajul părintesc al Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, a Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir.
Sursa: https://ioanmosnegutu.info












































Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta...
Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta...
În a doua parte a zilei de luni, 7 aprilie 2025, am vizitat orașul Rîșcani, unde am săvârșit rânduiala punerii...
„Să luăm aminte…” din 23 martie 2025 // Sărbătoarea Duminicii Sfintei Cruci. Sursa: Teleradio Moldova...
În cadrul lucrărilor Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, i-a conferit Preasfințitului Ioan,...
Mari sunt faptele credinţei! În izvorul văpăii ca într-o apă de odihnă Sfântul Mucenic Teodor s-a bucurat. Că în foc...
În Duminica a 32-a după Pogorârea Sfântului Duh, 2 februarie 2025, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca și Drochia, cu binecuvântarea...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău