CIDO: „Instituțiile de învățământ nu mai trebuie să promoveze religia în rândul elevilor”
13:52, miercuri, 1 ianuarie, 2014 | Cuvinte-cheie: drepturile omului, ortodox, predarea religiei, religie, scoala

Instituțiile de învățământ nu mai trebuie să promoveze religia în rândul elevilor, iar ministerul Educației trebuie să pună capât acestei practici. Declarația aparține Centrului de Informare în domeniul Drepturilor Omului (CIDO) care acuză Guvernul că încalcă Constituția R. Moldova.
„Nivelul de îndoctrinare creştin-ortodoxă în cadrul sistemului de învățământ este foarte înalt. Această îndoctrinare se manifestă prin ore şi activităţi creştin-ortodoxe de facto impuse elevilor, în abundenţa obiectelor şi simbolurilor religioase prin şcoli, în limbajul şi mesajele cu conotaţii clare creştin-ortodoxe din partea cadrelor didactice, etc. Această situaţie vine în contradicţie directă cu Constituţia Republicii Moldova, care stabileşte că învățământul de stat trebuie să fie laic”, susțin reprezentanții CIDO.
Potrivit unui studiu realizat de CIDO, 40 la sută din şcolile pe care le-au vizitat experții aveau pe coridoare şi în clasele de studii obiecte şi simboluri creştin-ortodoxe, precum icoane, răstigniri sau tablouri cu tematica religioasă, iar în clădirea unei școli din municipiul Chişinău funcţionează o biserică creştin-ortodoxă. Reprezentanții CIDO mai spun că încadrarea elevilor la orele de religie în multe cazuri este realizată în mod colectiv, fără acordul direct al părinţilor şi copiilor, chiar dacă disciplina este una facultativă.
„Organizaţiile societăţii civile din domeniul drepturilor omului solicită insistent Guvernului şi Ministerului Educaţiei să oprească încălcările flagrante şi grave ale Constituţiei și să asigure caracter cu adevărat laic sistemului de învățământ public…Republica Moldova nu poate ignora până la nesfârșit angajamentele asumate pe plan internaţional, şi trebuie să apuce calea spre o democraţie veritabilă de tip european”, concluzionează Centrul de Informare în domeniul Drepturilor Omului.
sursa ziarulnational.md

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis luna trecută că angajatorii au dreptul să interzică la lucru purtarea simbolurilor religioase...
În timpul audierii de confirmare miercuri, ambasadorul nominalizat de Donald Trump la ONU, Nikki Haley, a declarat Comitetului pentru Relații...
1. „Stinsu‑s‑au iscodind iscodiri”. Adică a pierit toată credinţa, toată simplitatea atunci când iscodeşti toate şi toate pricinile. 2. Singura...
Christopher G. Ciccone (foto sus), fratele celebrei cântăreţe Louise Ciccone, alias Madonna, a postat vineri, 4 septembrie, o declaraţie surprinzătoare...
Într-o decizie abominabilă emisă pe 5 iunie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului – un soi de dumnezeu progresist la care...
Părintele Arsenie Boca spunea că pentru păcatele noastre, ale românilor, o să pierdem şi Ardealul. Nu numai că nu o...
Decizia CCR privind participarea elevilor la ora de religie obligă Parlamentul la modificarea prevederii neconstituţionale. În esenţă, Curtea a decis...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău