Împărăția lui Dumnezeu se va da neamului care va face roadele ei… (Mt. 21, 43) Duminica a XIII-a dupa Cincizecime la Mănăstirea Suruceni

Nimic pe lume nu-i mai urât decât nerecunoştinţa, nimic mai jignitor şi mai distrugător de suflet. Ce poate fi mai urât decât ca omul să tăgăduiască şi să ascundă binele care i s-a făcut? Şi ce-i mai urât decât să plăteşti milostivirea cu nemilostivire, încrederea cu neîncredere, cinstea cu necinste şi binele cu batjocură? Nerecu­noştinţa aşterne un nor negru între omul nerecunoscător şi Ochiul cel preacurat din ceruri, lumina cea fără de amestecare cu întunericul, bunătatea cea neamestecată cu răul. (Sf. Nicolae Velimirovici)

În Duminica a XIII-a după Rusalii numeroși credincioși s-au rugat alături de obştea Mănăstirii Suruceni la Sfânta Liturghie. Răspunsurile la strană au fost oferite de corul mănăstirii. Parabola Evangheliei din această Duminică este una istorico-profetică, reprezintând un rezumat al istoriei neamului omenesc, în general, dar în special al poporului ales. Biserica ne prezintă tulburătoarea pildă a lucrătorilor viei acum, la început de toamnă, când adunăm roadele câmpului, dintr-un motiv bine definit: ne îndeamnă să reflectăm, ce fel de lucrători suntem fiecare în „via” Domnului?

Dumnezeu face totul ca să-l învețe pe om, i-a creat toate condițiile pentru mântuire, dar nici libera voinţă nu i-o constrânge, așteptând înclinarea voinţei omului spre bine. „Dumnezeu duce pe om prin pedagogie sau prin pedeapsă. Iar pedeapsa nu e că Dumnezeu s-a mâniat și ne biciuiește, ca să ne învețe să nu mai facem asta, ci este urmarea alegerii mele, dacă ai aruncat un pumn de pietre în aer, ar trebui să-ți cada toate în cap, dar Dumnezeu lasă să-ți cadă din acele pietre strict atâta ca tu sa înțelegi ceva. Pedeapsa este rezultatul a ceea ce fac eu. Dacă nu mă dezmeticesc, ceva mai rău se întâmplă, o piatră mai mare o să-mi cadă în cap, și dacă nu, una și mai mare, și s-ar putea să ajung într-un loc în care să nu mai pot să mă întorc. Insă, pedeapsa este rezultatul alegerilor noastre”, ne spune părintele Rafail Noica.

Când ne împotrivim lucrării lui Dumnezeu, când lucrăm potrivnic voii Sale, nu Domnul ne pedepsește, ci însăși viața noastră devine o pedeapsă pentru fiecare dintre noi, după cum menționează și părintele Nicolae Steinhardt: „La urma urmei s-ar putea ca Dumnezeu nici să n-aibă nevoie a ne pedepsi. Îşi întoarce faţa de la noi: ceea ce înseamnă că ne retrage harul său ocrotitor şi ne lasă-n voia întâmplărilor şi interconexiunilor lumii materiale. Intrăm sub zodia hazardului şi mecanicei: vai nouă!”

 „Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele„, ne îndeamnă Apostolul Pavel. Să ne facem datoria de oameni, să lucrăm în via Domnului, pentru ca la vremea roadelor, să devenim întocmai mlădiţelor viţei care îşi trag seva din Hristos, Butucul cel viu, şi dau astfel roade îmbelșugate, mulţumindu-I totdeauna pentru toate.

Numeroși creștini au primit împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

În această zi sărbătorim și Soborul Sfinților Ocrotitori ai Moldovei. Pentru ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi!

Sursa?https://manastireasuruceni.md/