A avut loc prăznuirea liturgică a Icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni, de la Mănăstirea Vărzărești - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

A avut loc prăznuirea liturgică a Icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni, de la Mănăstirea Vărzărești

Duminică, 17 mai 2026, Mănăstirea de călugărițe „Nașterea Maicii Domnului” din satul Vărzărești, raionul Nisporeni, a prăznuit liturgic Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni ce se află în Sfânta Mănăstire de peste un secol.

În dimineața zilei, Chiriarhul locului, Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni a fost întâmpinat de către Preacuvioasa Egumena Siluana (Iacob), stareța așezământului monahal împreună cu Preacuvioși Stareți, Preacucernici Părinți, Preacuvioase Maice Starețe, obștea monahală și închinătorii prezenți.

După oficierea serviciului divin a urmat rugăciunea la Maica Domnului iar mai apoi toți cei prezenți au mers în procesiune în jurul Sfintei Mănăstiri cu Sfânta Icoană așa cum se obișnuiește în tradiția Mănăstirii.

Tot astăzi se împlinesc 9 ani de la trecerea la Domnului a Preacuvioasei Schiegumene Gheorghia (Plăcintă), stareța Mănăstirii. Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a oficiat o litie pentru vrednicii de pomenire Schiarhimandritul Iov, duhovnicul Mănăstirii și Schiegumena Gheorghia …

În procesul-verbal nr. 012 din 23 aprilie 2024, Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova a luat decizia de a proclama cinstirea icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Vărzărești, comoară duhovnicească a mănăstirii de călugărițe Nașterea Maicii Domnului din satul Vărzărești, raionul Nisporeni. De asemenea, s-a hotărât fixarea datei de prăznuire a acestei icoane pentru data de 4 / 17 mai.

Istoricul Icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Vărzărești.

Fotograf Ioan Beschieru

Contact Form Powered By : XYZScripts.com