Un sfânt din temnița Aiudului se arată unei doctorițe din Serbia
10:56, luni, 4 septembrie, 2023 | Cuvinte-cheie: aiud, minuni, mucenicii de la aiud

A fost un grup de sârbi cu evlavie la martirajul românesc din temniţele comuniste şi era şi o doctoriţă printre ei, care mi-a mărturisit:
„Părinte, n-am vrut să vă spun dar totuşi vreau să vă spun ce mi s-a întâmplat”.
Îi dădusem, când venise prima dată aici, o parte de oseminte, ca să le pună la dânsa la spital. Şi-mi zice: „Părinte, când am plecat de la Aiud spre Petru Vodă, în drum am aţipit. Şi, când am aţipit, am văzut în faţa ochilor un tânăr foarte frumos, cu foarte multe hematoame pe cap şi-i curgea sânge, şi foarte frumos la chip. Când l-am văzut, m-am înspăimântat; s-a menţinut câteva clipe vedenia, după care a dispărut şi în locul chipului lui a apărut o cruce foarte luminoasă, care a persistat câteva secunde, după care m-am trezit şi am bufnit în plâns”.
Sfântul i s-a arătat.
(Din Relatările Părintelui exarh Gavriil Varvariuc, stareț al mănăstirii Sf. Cruce din Aiud, publicate și în Revista Atitudini)

La Mănăstirea „Sfânta Cruce” de la Aiud, judeţul Alba, va avea loc duminică, 3 aprilie, al doilea Simpozion de Studii...
Cred cu tărie că fiecare revedere cu prietenii este o bucurie! Uneori – o încîntare. Desigur, nu putem fi prieteni...
Nu e uşor să-l întâlneşti şi să vorbeşti cu părintele Adrian Făgeţeanu. Trebuie mai întâi să ajungi la Mănăstirea „Lainici”,...
– Părinte, Sfinţia Voastră cum vedeţi cinstirea acestor martiri anticomunişti, înainte de canonizarea propriu-zisă, prin facerea de icoane şi acatiste?...
În data de 18 februarie, se împlinesc 62 de ani de la trecerea la Domnul a lui Valeriu Gafencu, numit...
A venit şi-aici Crăciunul Florile dalbe. Să ne mângâie surghiunul; Florile, florile dalbe cade albă nea peste viaţa mea, peste...
„Mă întorc acum la întâmplarea mea de Paşti. Mă pregăteam pentru sărbătoare. Îmi purificam sufletul pe cât puteam, eram surd...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău