ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir a oficiat slujba Acatistului Acoperământului Maicii Domnului, la catedrala mitropolitană din Chișinău
10:57, vineri, 8 septembrie, 2023 | Cuvinte-cheie: Acoperământul Maicii Domnului, ips vladimir

Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!
În dimineața zilei de vineri, 8 septembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir a oficiat slujba Acatistului Acoperământului Maicii Domnului, în fața icoanei Maicii Domnului de la Hârbovăţ – Ocrotitoarea Moldovei, la catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău.
În rugăciune, alături de Arhipăstor au fost prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretar mitropolitan și chelar al catedralei, prot. mitr. Anatolie Stefanov, protopop de Ialoveni, clericii catedralei mitropolitane şi un sobor de preoți și diaconi din municipiul Chișinău.
Credincioşii au primit binecuvântare şi s-au rugat împreună cu Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova și soborul slujitor, pentru ca Maica Preacurată să-i ajute și să mijlocească în viaţa lor duhovnicească.
Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, în fața icoanei Maicii Domnului de la Hârbovăţ se săvârşeşte în fiecare zi de vineri, la ora 7.00.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md/











ПОКРОВ. ПРАЗДНИКИ. Pocroavele – Acoperământul Maicii Domnului. Sărbătoarea Acoperământului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost instituită în jurul anului 930....
Condac 1 Împărătesei celei alese mai înainte de veci, Împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului și a pământului,...
În vremurile cumplite cele mai de pe urmă, cînd s-au înmulţit păcatele noastre, s-au înmulţit şi primejdiile asupra noastră, încît...
Maica Domnului își manifestă în mod concret maternitatea prin rugăciunile ei, prin mijlocirea ei permanentă pentru fiii săi, astfel încât...
Astăzi, poporul cel binecredincios, luminat prăznuim, umbriţi fiind prin venirea ta, Maica lui Dumnezeu şi căutând către Preacinstită Icoana ta,...
Ascultați-l pe părintele Pimen Vlad cum ne vorbește despre Acoperământul Maicii Domnului precum și despre pelerinajul de la Sf. Paraschiva....
Iată măsura dreaptă pe care n-o poate tăgădui nimeni: ce voiesc să-mi facă altul, să-i fac şi eu lui şi...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău