Revoluția sexuală continuă cu legalizarea pedofiliei

Același argument care a făcut ca legalizarea căsătoriei între persoanele de același sex să devină posibilă și acceptată, în unele state, este folosit acum pentru a legitima relațiile sexuale dintre adulți și copii.

În lumea academică se aud tot mai multe voci care susțin că a fi atras sexual de un copil reprezintă o orientare sexuală înnăscută și nu un comportament sexual învățat. Dacă există o orientare sexuală a oamenilor și ea este înnăscută, ea trebuie acceptată ca normă și nu trebuie stigmatizată – spune lobby-ul LGBT, pentru a legitima un nou termen politic corect: minor atractted persons (persoane atrase de minori), folosit deja în locul cuvântului pedofil.

Unul dintre „sexologii” care încearcă să legitimeze pedofilia prin teoriile sale este James Cantor, doctor în psihologie, cadru universitar și clinician în cadrul programului de sănătate mintală (Law and Mental Health Programme) de la Centrul pentru Adicții și Sănătate Mintală din Toronto (Canada). Cantor afirmă că pedofilii au o anumită „setare a creierului” (brain wiring) și că 1 din 5 bărbați sunt predispuși să fie atrași în primul rând de copii.

Într-un articol pe marginea studiilor lui Cantor, publicat în dec. 2013 în New York Times, jurnalista Laura Kane observă că „pedofilia a fost mult timp considerată o tulburare psihologică declanșată de o traumă din copilărie”. Totuși, mulți experți consideră acum că pedofilia este o „condiție biologică înrădăcinată care nu se schimbă, că este o orientare sexuală, iar această descoperire se datorează studiilor derulate timp de zece ani de dr. James Cantor”.

Toamna trecută, Asociația Psihologilor Americani (APA) a produs indignare când a publicat o ediție DSM (clasificarea medicală a bolilor mintale) în care pedofilia era numită orientare sexuală. Ulterior, APA a dat o erată care revenea parțial asupra publicării inițiale.

Într-un interviu la canalul TVO Cantor a afirmat că pedofilia nu este o tulburare psihologică sau ceva care „să aibă legătură cu educația” și că este o tulburare biologică de parcă „ceva din creierul pedofilului ar fi altfel decât în creierul celor non-pedofili”. Nimeni nu alege să fie atras de copii și nimeni nu alege să fie atras de adulți, a continuat Cantor; „fie ești setat pentru așa ceva (wired), fie nu”. El a mai afirmat că nu toți adulții atrași de copii sunt agresori.

Cantor a mai spus că ”vom putea comunica mai ușor cu asemenea oameni [pedofili] când le vom spune că știm că nu ei au ales să fie așa, că știm că nu au avut cum să aleagă de cine să fie atrași și că cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru a-i trata este să știm să le gestionăm interesul sexual”. „Nimeni nu a inventat o terapie care să schimbe interesul sexual al cuiva”. După Cantor majoritatea pedofililor sunt bărbați, din care aproape o treime preferă băieții, o treime fetițele, iar ceilalți – ambele sexe.

A trece în domeniul lucrurilor normale patologia sexuală a fost strategia lui Alfred Kinsey, alt universitar demonic, după cum demonstrează Dr. Judith Reismann în cartea sa, Sexual Sabotage. Ea afirmă că „legile americane nu mai pornesc de la morala iudeo-creștină, ci de la ′morala imorală′ a lui Kinsey: o lume în care domină adulterul, depravarea, avortul, dependența de pornografie, masturbarea, impotența, sado-masochismul, comportamentul bisexual, homosexual, exhibiționist și voyeuristic și abuzul sexual asupra copiilor”. „Studiile” lui Kinsey au influențat major ce li se predă copiilor la orele de educație sexuală în școlile publice americane.

James Cantor nu este singurul profesor universitar ce scornește „argumente” științifice pentru a legitima aberații. La conferința din 2011 a B4U-ACT, organizație ce se pronunță pentru legalizarea pedofiliei, s-a ajuns la concluzia că stigmatizarea persoanelor atrase de minori va înceta atunci când pedofilia va fi eliminată din clasificarea tulburărilor mintale (DSM), așa cum s-a procedat cu homosexualitatea în 1973. Invitații de onoare care au susținut acest punct de vedere au fost universitarii de la Johns Hopkins. (după wnd.com)

sursa culturavietii.ro