Slujire arhierească la Mănăstirea Veverița, cu împlinirea a 100 ani de la întemeiere și 30 de la redeschidere
18:08, duminică, 5 noiembrie, 2023 | Cuvinte-cheie: ÎPS Petru Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni
Duminică, 5 noiembrie 2023, Înaltpreasfinţitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Sfânta Mănăstire Veverița, închinată Icoanei Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți”.
Această prezență arhierească și Dumnezeiască liturghie a fost prilejuită de împlinirea a 100 ani de la întemeierea acestei mănăstiri și 30 ani de la redeschiderea ei.
În dimineața zilei Ierarhul a fost întâmpinat de Starețul așezământului monahal, Arhim. SPIRIDON (Jalbă), de soborul slujitorilor prezenți, dar și de credincioșii care și-au îndreptat astăzi pașii spre această sfântă mănăstire.
Alături de Înaltpreasfinția Sa au coliturghisit Arhim. CHIRIL (Braguța), Starețul Mănăstirii Hîrjauca și Președintele Sectorului Eparhial, Mănăstiri și Viață monahală; Arhim. SPIRIDON (Jalbă), Starețul Mănăstirii Veverița; Prot. Vadim COROSTINSCHI, Secretarul Eparhial; Arhim. SPIRIDON (Marin), Starețul Mănăstirii Hîrbovăț, dar și alți slujitori.
La Liturghie au participat Stareţele Mănăstirilor din cuprinsul Episcopiei noastre.
La Vohodul mic, Starețul Mănăstirii, Arhim. SPIRIDON (Jalbă), a fost decorat de Înaltpreafinția Sa cu Medalia Eparhială „Icoana Maicii Domnului de la Hîrbovăț”, în semn de apreciere pentru toată munca depusă la înfrumusețarea Mănăstirii Veverița, dar și cu prilejul împlinirii a 25 ani de preoție pe care i-a sărbătorit de curând.
După citirea pericopei evanghelice, care relatează pilda despre bogatul nemilostiv și săracul Lazăr, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop PETRU a ţinut un cuvânt de învăţătură, în care a explicat mesajul evanghelic.
În timpul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni de slavă, de laudă și de mulțumire lui Dumnezeu și Maicii Domnului, care ocrtotește acest așezământ monahal.
După canonul euharistic, tânărul Grigoraș ELISEI, absolvent al Seminarului Teologic Neamț, promoția 2019 și Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, promoția 2023, a fost hirotonit în treapta de diacon.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Episcopale din mun. Ungheni condus de preoteasa Liliana ROTARI.
La final, Înaltpreasfinția Sa a adresat cuvinte de apreciere părintelui stareț, dar și binefăcătorilor și ctitorilor Mănăstirii Veverița, pentru toate lucrările înfăptuite până în prezent, prin care această oază monahală a fost împodobită și unele edificii au fost reconstruite și amenajate corespunzător.
După aceasta Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU i-a oferit părintelui stareț în dar, cu multă generozitate o Sfântă Evanghelie și o cruce pectorală.
La rândul său, părintele stareț, Arhim. SPIRIDON a mulțumit Ierarhului pentru prezență, pentru slujire, cuvintele de învățătură, dar și pentru prețiosul dar oferit de Înaltpreasfinția Sa.
Totodată ținem să specificăm că prin strădania părintelui stareț, Arhim. SPIRIDON (Jalbă) a fost tipărită o carte cu prilejul împlinirii a 100 ani de la întemiere și 30 de la redeschidere, a Sfintei Mănăstiri Veverița.
Sursa: https://episcopia-ungheni.md/