În duminica a XXIII-a după Cincizecime, Înaltpreasfințitul Vladimir a liturghisit la catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din muncipiul Chișinău
11:29, duminică, 12 noiembrie, 2023 | Cuvinte-cheie: ÎPS Mitropolit Vladimir

În Duminica a XXIII-a după Cincizecime (a Vindecării demonizatului din ținutul Gherghesenilor), Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din muncipiul Chișinău.
Alături de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova au coliturghisit: prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretar al mitropoliei și eclesiarh al catedralei mitropolitane și soborul de preoți și diaconi slujitori.
La comuniunea euharistică au participat credincioși veniți din toate sectoarele capitalei dar si din suburbii pentru a înălța rugăciuni pentru mila, pacea și sănătatea poporului moldav de pretutindeni.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul arhieresc mixt al catedralei mitropolitane, condus de dna dirijor Angela Angheni.
Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit, predica a fost rostită de către părintele Vadim care a relatat credincioșilor minunea vindecării demonizatului din ținutul Gherghesenilor, Luca 8, 26-39. Minunea din ținutul Gherghesenilor ne arată, de fapt, puterea dumnezeiască și iubirea milostivă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, arătată prin vindecarea acestui demonizat căruia îi dăruiește demnitatea umană.
După Rugăciunea Domnească – Tatăl Nostru, a urmat împărtășirea cu Sfintele Taine și te-deum-ul de mulțumire.
Galerie Foto: Duminica a XXIII-a după Cincizecime, la catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din muncipiul Chișinău
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md/

În ziua de duminică, 1 noiembrie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat rânduiala târnosirii și Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în noul...
Marți, 27 octombrie, în ziua Cinstirii Sfintei Cuvioase Parascheva, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, a oficiat rânduiala...
Luni, 26 octombrie 2026, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, l-a primit la Palatul Mitropolitan din Chișinău pe...
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, a oficiat duminică, 25 octombrie, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în parohia „Sf....
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, a oficiat joi, 15 octombrie, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în parohia „Sfântul...
Miercuri, 14 octombrie 2026, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Acoperământul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii...
În Duminica a XIX-a după Pogorârea Sfântului Duh, 11 octombrie 2026, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova a...
