PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit în Duminica a XXVII-a după Cincizecime la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
14:14, duminică, 10 decembrie, 2023 | Cuvinte-cheie: episcop siluan salari

În Duminica a XXVII-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău. Preasfinței Sale i-a coliturghisit soborul de slujitori ai Catedralei.
Pericopa evanghelică din această Duminică ne prezintă vindecarea unei femei gârbove, aflată în suferință de 18 ani. Văzând-o, Iisus a fost mişcat de suferinţa femeii, a chemat-o, Şi-a pus mâinile asupra ei şi i-a zis: „Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta!” (Lc. 13, 12). Dacă totul s-ar fi oprit aici, ar fi fost foarte bine. Numai că, în aceste condiţii, „mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta, zicea mulţimii: Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vindecaţi-vă, dar nu în ziua sâmbetei!” (Luca 13, 14).
Repunerea femeii în poziție verticală constituie esența operei de reintegrare a omului în relația de comuniune cu Dumnezeu, semenii și creația, făcută posibilă prin jertfa, moartea și învierea lui Hristos.
Mai-marele sinagogii nu a avut puterea să se bucure împreună cu femeia dezlegată de neputinţa ei. Și-a manifestat nemulțumirea spunând că sunt şase zile peste săptămână când putem lucra şi o zi de odihnă, pe care trebuie să o închinăm Domnului. Chiar dacă era învăţător de lege, nu a avut puterea să aprecieze fapta Mântuitorului, deşi probabil auzise şi de alte minuni săvârşite de El.
După citirea pericopei evanghelice, PS Siluan s-a adresat către cei prezenți cu un cuvânt de învățătură, vorbind despre vindecarea femeii gârbove, dar și reacția pe care a provocat-o această minune. Mai-marelui sinagogii, a protestat în fața lui Iisus și a mulțimii de față, declarând că numai în cele șase zile lucrătoare ale săptămânii se pot face vindecări, nicidecum sâmbăta, încearcând să-L oblige pe Dumnezeul cerului și al pământului să țină Legea, nu s-o împlinească. Totodată Preasfinţia Sa a menționat că „deși chinuită de această neputință, femeia gârbovă veneala sinagogă ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu şi să se roage. Să venim și noi Duminică de Duminică la Biserică, asemenea acestei femei, pentru a primi și noi vindecare, liniște și pace. Pentru a-l primi în viețile noastre și a rămâne pururea cu El.”
Pasajul evanghelic ne îndeamnă să încercăm fiecare dintre noi să ne vedem echilibrul, să vedem fiecare dintre noi cum stăm cu viața noastră, cu gârbovirea noastră duhovnicească, cu gârbovirea noastră sufletească, și să-L rugăm pe Dumnezeu să ne dea un discernamant limpede și clar încât să valorificăm și să dăm fiecarui lucru valoarea lui adevărată, pe care Dumnezeu a lăsat-o.
Sursa: https://manastireacurchi.md/































Vineri, 19 decembrie 2025, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și...
În Duminica a XXVII-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în zilele de 12 și 13 decembrie 2025, cu ocazia prăznuirii Sfântului Apostol Andrei, cel...
Astăzi… în Biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pre Hristos tuturor mai-nainte îl vesteşte” (Din Troparul Intrării în...
Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, de Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, a săvârșit Sfânta și...
În ziua prăznuirii Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și a tuturor Puterilor Cerești, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Anatolie, Chiriarhul Eparhiei de...
În Duminica a XXII-a după Pogorârea Sfântului Duh, 9 noiembrie 2025, Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din s. Suruceni a...

Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus