A avut loc Adunarea stareților și starețelor din cuprinsul Eparhiei Chișinăului
11:18, vineri, 24 ianuarie, 2014 | Cuvinte-cheie: adunare, manastiri, mitropolia, monahism, probleme, stareti, trecut, viata monahala

La reședința mitropolitană a avut loc astăzi, 23 ianuarie, adunarea stareților și starețelor de la mănăstirile din cuprinsul Eparhiei Chișinăului.
Întâlnirea a fost prezidată de Preacuviosul Părinte Arhimandrit Siluan (Șalaru), preşedintele Departamentului mitropolitan Mănăstiri şi Viaţă Monahală şi exarhul mănăstirilor din Republica Moldova.
Părintele exarh a făcut o trecere în revistă a celor mai importante evenimente care au avut loc în anul 2013, totodată a adus mulțumiri din partea Întâistătătorului pentru contribuția și aportul mănăstirilor la organizarea vizitei PF Patriah Kiril, care a avut loc în toamna anului trecut.
De asemenea, părintele exarh, a prezentat câteva aspecte privind organizarea și menținerea bunului mers a vieții monahale în așezămintele mănăstirești din republică.
În cadrul discuțiilor, stareții și starețele au avut posibilitatea să-și exprime părerea față de cele mai stringente probleme cu care se confruntă Biserica în ultima perioadă. Astfel cei prezenți în unanimitate s-au arătat întru susținerea ultimelor hotărâri ale Sfântului Sinod, optând pentru ca Cuvântul Bisericii să fie bine argumentat și auzit în momentele când legile votate în stat contravin învățăturii Bisericii.
La final, Părintele Arhimandrit Siluan a ținut un scurt cuvânt, precizând importanța acestor întâlniri în contextul unei societăți secularizate și secularizante, dat fiind faptul că dificultățile cu care se confruntă Biserica sunt specifice acestor timpuri, ele necesitând soluționări în duhul Sfintei Scripturi și al Învățăturii Sfinților Părinți ai Bisericii.
www.mitropolia.md







Vineri, 16 iulie 2021, în biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din municipiul Soroca a avut loc adunarea preoților Vicariatului de...
Vineri, 22 noiembrie 2019, cu binecuvîntarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, a avut loc Adunarea generală a...
Miercuri, 31 iulie 2019, la Reședința mitropolitană a avut loc ședința extinsă a Consiliului eparhial, la care au participat Episcopii...
Joi, 27 decembrie 2018, cu ajutorul Lui Dumnezeu și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldovei, în...
Joi, 7 iunie, în ziua pomenirii a treia aflării capului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Vladimir, Mitropolitul...
Luni, 26 februarie 2018, la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din s. Tătărăști r-nul Cahul, cu binecuvânarea PS Anatolie, Episcop...
Marți, 22 august 2017, în ziua pomenirii Sf. Apostol Matia, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău