84% dintre oamenii de pe pământ aparţin unei religii
12:47, marți, 29 ianuarie, 2013 | Cuvinte-cheie: islam

Centrul american Pew Forum, specializat în analize sociologice şi statistice, a publicat recent un studiu asupra dinamicii religioase din lumea de azi.
Este vorba despre o analiză complexă, reprezentativă pentru populaţia mondială a planetei. În acest studiu, a rezultat că 84% din oamenii de pe pământ sunt religioşi, adică 5,8 miliarde de persoane, dintr-o populaţie de 6,9 miliarde, sumă care este depăşită azi.
Aceşti 5,8 miliarde de oameni s-au declarat adepţi şi membri ai uneia dintre religiile lumii: creştinism, islam, budism, hinduism, mozaism, sau ai unei religii tradiţionale (africană, chineză, amerindiană, aborigenă).,
Ceea ce este interesant este faptul că o mare parte din restul de 1 miliard de oameni cred în Dumnezeu, însă nu sunt afiliaţi unei religii anume.
Creştinii sunt majoritari în lume, însumând 2,2 miliarde de oameni, 32% din total. Islamicii sunt 23% din populaţia lumii.
Între creştini, catolicii sunt 50 %, adică 1,1 miliarde de oameni, 37% sunt protestanţi în sensul larg, 12% sunt ortodocşi (incluzându-i aici şi pe creştinii orientali pre-calcedonieni). 1% dintre creştini aparţin unei denominaţiuni aşa-zis creştină, precum mormonii, martorii lui Iehova etc.
Sursa: www.doxologia.ro

La data de 16.03.2017 a avut loc o nouă întrunire interreligioasă la moscheea de pe strada Gagarina, 16. Profesorul de...
„Dacă nu vă convertiţi la Islam în trei zile, vă decapităm la voi în casă!”. Acesta este mesajul înfiorător ale...
Ministrul angolez al culturii, Rosa Cruz e Silva, a declarat că „procesul de legalizare a Islamului nu a fost aprobat...
Am citit undeva o expresie, era ceva leagat de Islam şi Creştinism. Şi scria cam aşa: „Trebuie să dispară Islamul...
O scrisoare emotionanta a unei tinere studente plecata la studii in Londra rastoarna lacrimi pe intreg Internetul. Viziunea romancei noastre...
Ministerul francez al Educației a anunțat noua programă la Istorie pentru școlile generale, clasele 5-8. Islamul devine obiect de studiu...
Vanatoarea crestinilor este sportul preferat al islamistilor. Asta e evident, o stie toata lumea si presa ne informeaza despre asta...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice