Praznicul Împărătesc al Botezului Domnului nostru Iisus Hristos, la Mănăstirea Ciuflea
13:00, vineri, 19 ianuarie, 2024 | Cuvinte-cheie: botezul Domnului, manastirea ciuflea

Boboteaza – această sărbătoare ne amintește de Botezul Domnului Iisus Hristos în apele Iordanului. Momentul, numit și Epifania sau Teofania, reprezintă începerea activității Mântuitorului de propovăduire a Evangheliei. Duhul Sfânt s-a pogorât în chip de porumbel, iar glasul Tatălui a mărturisit dumnezeirea Fiului: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Matei III, 17)
În catedrala sfintei mănăstiri s-a săvârșit, cu acest prilej, slujba utreniei și sfintei liturghii de către Preacuviosul părinte arhimandrit Nicolae, duhovnicul-administrator al mănăstirii împreună cu soborul de preoți și diaconi. A urmat apoi, în curtea așezământului monahal, slujba de sfințire a apei (Agheasma Mare).
Părintele Nicolae a ținut un cuvânt de învățătură despre mijloacele de sfințire a credincioșilor, despre posibilitatea pe care o oferă Biserica de a ne îndumnezei fiecare prin participarea la sfintele slujbe, totodată, arătând că la Botezul Domnului are loc arătarea Preasfintei Treimi; glasul Tatălui se face auzit din ceruri, Fiul se descoperă tuturor ca Mesia cel mult aşteptat şi stă în râul Iordan, iar Sfântul Duh Se coboară în chip de porumbel.
În acelaşi timp, părintele arhimandrit a subliniat legătura spirituală dintre Epifania de la Iordan şi lucrarea sfinţitoare şi mântuitoare a Tainei Sfântului Botez, primită în pruncie de fiecare creştin. Astfel, prin botez refacem legătura cu Dumnezeu şi ne facem părtaşi morţii şi învierii Domnului nostru Iisus Hristos, prin întreita afundare în cristelniţă.
După sfinţirea apei, părintele Nicolae a binecuvântat credincioşii, stropindu-i cu apă sfinţită, mergând prin mijlocul lor, până la intrarea în mănăstire, unde i-a binecuvântat pe toţi cei prezenți.
La final, preoții slujitori au împărțit apa sfințită credincioșilor care au venit în număr mare să primească și să ducă în casele lor darul Sfântului Duh.
Sursa: https://ciuflea.md






















În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii S-a arătat: că glasul Părintelui a mărturisit ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te...
„În Iordan botezandu-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat; ca glasul Părintelui a marturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine...
În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii S-a arătat: că glasul Părintelui a mărturisit ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te...
Boboteaza – această sărbătoare ne amintește de Botezul Domnului Iisus Hristos în apele Iordanului. Momentul, numit și Epifania sau Teofania,...
„Iată timpul naşterii din nou; aşadar, cereşti să devenim; pe primul Adam să ni-l însuşim. Să nu rămânem ceea ce...
În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii S-a arătat: că glasul Părintelui a mărturisit ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te...
„Lumina cea adevărată S-a arătat și luminare tutror se dăruiește. Se botează cu noi Hristos, Cel ce este mai presus...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău