Ne paște un mare pericol!

Cel mai mare dușman al nostru este în noi, iar numele lui este Egoism.

Egoismul, cu toate ramurile sale: mândria, aroganța, lăudăroșenia, încăpățânarea, dau naștere prostiei și împreună, încet, dar sigur, trag corabia noastră în jos. Cel care se consideră de nescufundat, fără să-și dea seama, se duce la fund. Nu există un pericol mai mare, nu există o boală mai rea pentru sufletul omului, decât egoismul, deoarece consecințele lui distructive sunt veșnice. Egoismul îl face pe om să devină inutil (mai ales pentru persoanele care dețin funcții de răspundere, precum politicieni, funcționari publici, conducători, inclusiv, episcopi, preoți etc.). Fără să-și dea seama, omul egoist devine periculos și contagios pentru cei din jur, ca o „infecție spirituală”. Cei infectați de egoism, chiar dacă sunt credincioși practicanți, chiar și slujitori ai Altarului, dau dovadă că nu au înțeles cine este pentru ei Iisus Hristos, Cel răstignit, și că în viața lor de zi cu zi Crucea lui Hristos nu are nicio putere, nicio lucrare. Ei vorbesc despre Hristos, dar nu-L cunosc cu adevărat. Ei propovaduiesc virtuțile evanghelice, se antrenează cu zel în apărarea Bisericii, vorbesc despre importanța valorilor creștine, dar în același timp, fiind pecetluiți în egoismul lor, rămân sterili de roadele Sfântului Duh. Și aceasta se întâmplă, deoarece nu vor să se lase de Eul lor. Se simt foarte confortabil în egoismul pe care nu vor să-l nu răstignească pe crucea lui Iisus Hristos. Trist, dar ei niciodată nu vor cunoaște ce înseamnă să fii cu adevărat copil al Tatălui nostru Ceresc.

Acestea sunt simptomele egoismului. Așa lucrează aroganța în om. Dacă nu tratăm această boală, ea ne va duce inevitabil la moartea veșnică, lipsindu-ne de mila și harul lui Dumnezeu, atât în viața pământească, cât și în cea veșnică.

Gravitatea acestei stări constă în aceea că egoistul nu-și vede problema. Din contră, el se place pe sine și vrea să-i facă și pe cei din jur la fel. Deși, în jurul lui e doar tensiune, tulburare și certuri. Unde apare un egoist, acolo nu mai este loc pentru pace, armonie, bună-înțelegere. Nu mai este loc de dialog. Totul devine fragil, instabil și imprevizibil, în dependență de dispoziția egoistului. Fiind îndrăgostit doar de sine, egoistul nu cedează, nu-și cere iertare când greșește, nu-și asuma partea de vină. El poartă mereu după sine un sac întreg de îndreptățiri și scuze. Egoistul are comportamentul omului dependent de acool, care își distruge și trupul și sufletul, pentru că nu-și recunoaște căderea. Iar această cădere este extrem de gravă!

Dragi părinți, frați și surori, cei care nu suntem indiferenți față de viața veșnică – să nu pierdem timpul, să omorâm egoismul din noi, pentru că dacă nu-l vom ucide, el ne va ucide pe noi.

Episcop Ambrozie (Munteanu)