Ora de Religie – în topul solicitărilor elevilor
21:57, duminică, 28 ianuarie, 2024 | Cuvinte-cheie: ministerul educatiei, opțional, ore opționale, religie, scoala, statistici
Educația religioasă furnizată în cadrul școlii are ca scop extinderea orizontului de cunoaștere al elevilor, promovarea toleranței și înțelegerii reciproce între persoanele de diferite confesiuni, precum și stimularea colaborării și comunicării în situații concrete din viața de zi cu zi.
Educația religioasă în Republica Moldova se realizează confesional în bază curriculumul opțional, astfel că elevii sau părinții acestora solicită anual studierea acesteia sau a altei discipline opționale din lista oferită de Ministerul Educației și Cercetării. Scopul educației religioase în școală este să contribuie la dezvoltarea integrală a copilului și tânărului, aducându-le conștientizarea necesității sacralității, sensului și transcendenței în viață.
Cursul opțional de Religie se predă în școlile din Republica Moldova începând cu anul 2010, fiind introdus prin Hotărârea de Guvern nr.596 din 02.07.2010 cu privire la predarea disciplinei opționale Religia. Din 2010 și până în prezent ora opțională de Religie se regăsește în topul solicitărilor elevilor, în acest an școlar fiind pe locul 4 la ciclul primar și locul 2 la ciclul gimnazial, dovadă a faptului că omul are nevoie de hrană spirituală, are nevoie de Dumnezeu. Chiar dacă pe parcursul anilor au fost mai multe impedimente în predarea Religiei în școală: lipsa profesorilor pregătiți, lipsa materialelor didactice, reducerea numărului de ore opționale, concurența tot mai mare în lista disciplinelor opționale, refuzuri din partea cadrelor manageriale, pasivitatea părinților în a solicita această disciplină, dezinteresul unor preoți de a se implica în procesul de predare etc. oricum lucrarea de educare moral-spirituală a Bisericii continuă într-un șir de școli. Putem identifica școli cu tradiție în ceea ce privește orele de Religie, școli în care nu se mai poate concepe procesul educațional fără lecția de Religie în orarul școlar. Cu această ocazie apreciem deschiderea fiecărui cadru didactic și managerial în a-L primi pe Hristos în școală prin ora de Religie.
În anul curent de studii 2023-2024 – disciplina opțională „Religie. Cultul ortodox.” este studiată de 21150 de elevi de la ciclul primar (7393), gimnazial (13390) și liceal (367) (conform datelor Sistemului Informațional de Management în Educație deținut de Ministerul Educației și Cercetării). Mai jos, puteți vedea figura ce prezintă numărul de elevi ce studiază Religia (pe clase) în anul curent de studii.