Marș în susținerea Familiei, conferință și acte de caritate – Ziua Internațională a Familiei în Eparhia de Ungheni și Nisporeni
14:46, miercuri, 15 mai, 2024 | Cuvinte-cheie: Episcopia de Ungheni şi Nisporeni, ÎPS Petru Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, marsul familiei
Miercuri, 15 mai, 2024, în Ziua Internațională a Familiei, cu binecuvântarea, susținerea și implicarea plenară a Înaltpreasfințitului Petru, arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, s-a desfășurat o amplă activitate dedicată promovării și susținerii familiei tradiționale.
La ora 12:00 în scuarul catedralei episcopale din mun. Ungheni a început înscrierea participanților la care s-au înregistrat peste 1000 de tineri și familii cu copiii, care au venit din orașele și satele Eparhiei de Ungheni și Nisporeni, pentru a participa la activitatea dedicată Zilei Internaționale a Familiei.
De la catedrala episcopală ”Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni, Înaltpreasfințitul arhiepiscop Petru, dl Vitalie Vrabie, primarul mun. Ungheni, dl Dionisie Ternovschi, președintele r. Ungheni, prot. Vadim Corostinschi, secretar eparhial, preoții protopopi, slujitori și toți participanții au pornit într-un marș pedestru cu placate și mesaje întru susținerea familiei și a nașterii de copii, spre Palatul de Cultură din Ungheni unde a avut loc conferință dedicată acestei zile.
Aici, Stareții și Starețele Mănăstirilor din cuprinsul eparhiei, au pregătit masă fourchette pentru toți cei prezenți după care a urmat conferința ,,Familia creștină – salvatoare a societății”.
Înainte de începerea conferinței, a fost prezentată o expoziție de desene realizate de elevii Școlii de Artă și Pictură din mun. Ungheni pe tema familiei.
Înaltpreasfințitul Petru a dat startul conferinței adresând un mesaj de salut după care a vorbit despre rolul și însemnătatea familiei (Cuvântul Înaltpreasfințitului Petru)
În continuare, dl Vitalie Vrabie, primarul mun. Ungheni și dna medic, Larisa Grosu au venit și ei cu un cuvânt de susținere în tematica conferinșei de astăzi.
Întreaga conferință a fost moderată de prot. Nicolae Boian, președintele Mișcarea Eparhială Pentru Apărarea și Promovarea Fecioriei, a Vieții și a Familiei Tradiționale.
Din partea Eparhiei de Ungheni și Nisporeni, au fost oferite 20 de aragaze și 20 de mașini de spălat și haine pentru copii, pentru familiile numeroase din cadrul eparhiei.
În încheierea conferinței, corul de copii al catedralei episcopale din mun. Ungheni, condus de preoteasa Liliana Rotari a prezentat un program artistic cu cântece referitoare la familie.
cu referire la: https://episcopia-ungheni.md/