Spovedania, Maslul și alte slujbe de vindecare
15:41, marți, 30 iulie, 2024 | Cuvinte-cheie: aparitie editoriala, episcop petru pruteanu, maslu, spovedania
Anunțăm apariția unei noi lucrări cu caracter istorico-liturgic, intitulată “Spovedania, Maslul și alte slujbe de vindecare“, apărută la Editura Reîntregirea din Alba Iulia.
Aceasta este o ediție revizită și completată (266 de pagini – vezi Cuprinsul) a cărții pe care am scos-o în 2016 la Sophia. În această ediție textele liturgice sunt editate în două culori (negru și roșu), cartea este cartonată și are două semne de carte, ceea ce va înlesni folosirea ei inclusiv în cadrul cultului.
Cartea poate fi comandată pe pagina editurii, cu instrucțiuni speciale pentru cei din afara României. Eu nu mă ocup de vânzarea cărții. Lectură plăcută!
Proclamarea in Biserica Ortodoxă Română a anului 2024 drept „Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor” este un bun prilej pentru a scoate această a doua ediție a lucrării, cu unele completări față de prima ediție, apărută la București în 2016. Pentru că vindecarea trupului trebuie să fie tot timpul însoțită sau chiar precedată de vindecarea sufletului, am adăugat la vechiul conținut al cărții și un studiu istorico-liturgic despre Mărturisire (Spovedanie) care, de asemenea, ar putea contribui la o mai bună pastorație a bolnavilor, și altul, despre Sfinții doctori Cosma și Damian, comemorați în mod deosebit în acest an. Sperăm ca această lucrare să încununeze bibliografia românească despre Spovedanie, Maslul terapeutic și cel penitențial, precum și despre multe alte slujbe similare ale Bisericii care sunt abordate aici. Cartea este deci, un mic tratat de istorie și teologie, un manual de liturgică, dar și un scurt Molitfelnic cu trei variante inedite ale Sfântului Maslu și o variantă de „Agheasmă pentru bolnavi” – toate fundamentate pe literele vechilor cărți de slujbă, dar, mai ales, pe duhul mereu proaspăt al vieții Bisericii.