Parohia Dumbrava a organizat o nouă ediție a Taberei Faptelor Bune
21:42, sâmbătă, 10 august, 2024 | Cuvinte-cheie: parohia dumbrava, tabara faptelor bune, tabara pentru copii
În perioada 6-9 august parohia Dumbrava a organizat o nouă ediție a Taberei Faptelor Bune. În acest an s-au adunat peste 70 de copii cu vârsta între 6 și 12 ani.
Fiecare zi a inlcus vizitarea mai multor muzee, prin care copiii au aflat din istoria neamului și despre rezervațiile naturale ale republicii.
Un moment aparte a fost vizitarea Castelului Mimi, precum și a mănăstirilor Curchi, Căpriana și Hagimus.
Tabăra a presupus și fapte bune, fiind vizitați copiii din Centrul de plasament temporar pentru copii cu dizabilități din mun. Orhei. Aceștia au primit daruri și li s-a organizat un modest concert de suflet.
Tabăra a inlcus distracții, jocuri și activități ziditoare de suflet, la care copiii au participat cu multă implicare.
Tabere vor fi organizate în fiecare lună, încercându-se educarea tinerei generații în spiritul valorilor moral-spirituale care ne reprezintă.