Scoaterea Sfintei Cruci și începutul Postului Adormirii Maicii Domnului, prăznuite liturgic în catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca
19:38, miercuri, 14 august, 2024 |

La data de 14 august 2024, începutul Postului Adormirii Maicii Domnului, prăznuirea Scoaterii Cinstitei și de viață făcătoarei Cruci și pomenirea Sfinților 7 frați Mucenici Macabei: Avim, Antonie, Gurie, Eleazar, Evsevon, Ahim și Marchel, mama lor Solomoni și dascălul lor Eleazar (anul 166 înainte de Hristos), Preasfințitul IOAN, Episcop de Soroca și Drochia a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca.
Alături de Preasfinția Sa au slujit prot. Alexandru ILESCU, chelarul catedralei episcopale și slujitorii sfântului locaș.
Postul Adormirii Maicii Domnului este unul dintre cele mai importante posturi, pe care creștinii ortodocși trebuie să le țină de-a lungul anului bisericesc. Acesta începe pe 14 august și durează două săptămâni (14-27 august). În anii când ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului cade miercurea sau vinerea, așa cum se întâmplă în acest an, postul se prelungeşte cu o zi, făcându-se dezlegare la untdelemn, peşte şi vin.
Aceste zile de post ne amintesc tuturor de virtuţile și darurile Maicii Domnului, dar şi de postul pe care însăși Născătoarea de Dumnezeu l-a ţinut înainte de mutarea ei din această viaţă.
Sursa: https://ioanmosnegutu.info/

















Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău