Înaltpreasfințitul Anatolie săvârșit Sfânta Liturghie la catedrala eparhială ”Sf. Ioan Botezătorul” din Comrat
13:50, miercuri, 11 septembrie, 2024 | Cuvinte-cheie: ÎPS arhiepiscop Anatolie, Sfântul Ioan Botezătorul

Pomenirea dreptului cu laude; iar ţie destul îţi este mărturia Domnului, Înaintemergătorule. Că te-ai arătat cu adevărat mai cinstit decât proorocii. Că te-ai învrednicit a boteza în repejunile Iordanului pe Cel propovăduit. Drept aceea, pentru adevăr nevoindu-te, bucurându-te, ai binevestit şi celor din iad pe Dumnezeu, Cel ce S-a arătat în trup; pe Cel ce a ridicat păcatul lumii şi ne-a dăruit nouă mare milă. Tropar gl.2
Înaltpreasfințitul Anatolie, arhiepiscop de Cahul și Comrat a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie împreună cu soborul de preoți și diaconi, la catedrala eparhială ”Sf. Ioan Botezătorul” din Comrat care astăzi și-a sărbătorit ocrotitorul ceresc.
În cadrul Sfintei Liturghii, arhipăstorul a hirotonit ipodiaconul Ivan Pavliuc în treapta de diacon pe seama catedralei eparhiale.
Serviciul divin a fost oficiat în prezența credincioșilor care s-au rugat și au mulțumit lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale, dar și pentru a-I cere liniște, pace și binecuvântare cerească.
Sfânta noastră Biserică cheamă astăzi credincioşii săi drept mărturie la un popas de sărbătoare care ne aduce aminte de sfârşitul ultimului Prooroc al Vechiului Testament: Sfântul Ioan Botezătorul, a cărui tăiere a capului o prăznuim. Îl pune înainte acum, ca de atâtea ori peste an, spre a-l dărui bogat pilduitor oamenilor.
Sursa: https://episcopiasud.md














Înaltpreasfințitul Anatolie, Arhiepiscop de Cahul și Comrat, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în duminica a XXV-a după Pogorârea Sfântului...
În ziua prăznuirii Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și a tuturor Puterilor Cerești, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Anatolie, Chiriarhul Eparhiei de...
În Duminica a 23-a după Pogorârea Sfântului Duh, Duminica Învierii fiicei lui Iair, la 16 noiembrie 2025, Înaltpreasfințitul Anatolie, Arhiepiscop...
În Duminica a XXII-a după Cincizecime, 9 noiembrie, Înaltpreasfințitul Anatolie, Arhiepiscop de Cahul și Comrat, împreună cu vicarul eparhial, Preasfințitul...
Sâmbătă, 8 noiembrie, în ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Înaltpreasfințitul Anatolie, Arhiepiscop de Cahul și Comrat,...
Joi, 6 noiembrie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, a primit la Palatul Mitropolitan din Chișinău vizita Înaltpreasfințitului...
Duminică, 26 octombrie, Înaltpreasfințitul Anatolie, Arhiepiscop de Cahul și Comrat, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Icoana Maicii...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău