Remediul Sfântului Macarie de la Optina pentru lene
8:46, vineri, 20 septembrie, 2024 | Cuvinte-cheie: lenea, macarie de la optina

Te plângi că te chinuieşte o lene pe care nu poţi s-o dezrădăcinezi cu nici un chip. Ispita aceasta îi atacă pe cei care îşi asumă lupta duhovnicească. Pentru a scăpa de lene, Părinţii ne recomandă să cultivăm în noi amintirea morţii şi a Judecăţii – cu cele două părţi ale sale: iadul veşnic şi fericirea veşnică. Părinţii spun că atunci când amintirea morţii se îmbină cu o adâncă smerenie, ea atrage asupra noastră atât de mult har sfânt, încât ne eliberăm definitiv de lene.
Dintr-o dată, în chip neprevăzut, Domnul iubitor de oameni a dezlegat încurcăturile complicate ale ispitelor negre care te înconjurau. În acelaşi timp, ţi-a dăruit atâta putere, încât acum primeşti cu recunoştinţă toate încercările, nu numai pe cele din prezent, dar şi pe cele care ar putea să ţi se întâmple în viitor. Aşa este inima omului care, cu ajutorul lui Dumnezeu, a murit pentru momelile atrăgătoare ale lumii acesteia, care s-a eliberat de orice ambiţii zadarnice, de orice desfătare a simţurilor şi de interesul pentru aur şi argint.
(Sfântul Macarie de la Optina, Poveţe duhovniceşti, Editura Egumeniţa, pp. 104-105)

Din pilda talanţilor reiese că omul care a plecat departe şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa...
Din pilda talanţilor reiese că omul care a plecat departe şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa...
Sunt diferite cauze pentru care copilul a primit o notă proastă. Mai întâi de toate, vom afla care a fost...
Să aveţi neîncetat pomenirea lui Dumnezeu. Astfel mintea voastră va dobândi tărie. Tăria minţii vine din trezvie. Trezvia este dragostea...
Este foarte simplu, dar şi foarte complicat, din cauza minţii noastre complicate. Lenea este aceasta stare sufletească, în care am...
Patru căi prin care soţii își pot răni soțiile şi să-și omoare căsniciile. 1. Pornografia Probabil că nu există un...
Cumplită este patima trândăvirii, zice Sfântul Tihon. Ca să o alungi, te sfătuiesc să împlineşti următoarele: 1) sileşte-te la rugăciune...

Parteneriat de colaborare între tinerii voluntari ortodocși „Cuv. Mărturisitor Sofian de la Antim” și A. O. „Valeriu Gafencu”
Episcopul Siluan a liturghisit de Sărbătoarea Sfintei Cuvioasei Parascheva la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
Episcopul Filaret a oficiat rânduiala Sfințirii Sfintei Mese și Dumnezeiasca Liturghie în parohia „Sf. Cuv. Parascheva” din Lupa Recea, r. Strășeni
PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit în Duminica a XX-a după Cincizecime la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
PS Siluan, Episcopul Orheiului, a sfințit Prestolul și a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Minunea Sfântului Arhanghel Mihail” din s. Vîşcăuţi, Orhei
PS Siluan, Episcopul Orheiului, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Noul-Neamț
PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din s. Butuceni, Orhei