În amintirea marelui scriitor Ion Druță – colaborare duhovnicească între Biserică și Școală - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

În amintirea marelui scriitor Ion Druță – colaborare duhovnicească între Biserică și Școală

20:27, vineri, 27 septembrie, 2024 |

Cu binecuvântarea Preasfințitului IOAN, Episcop de Soroca și Drochia și cu susținerea domnului Vasile BAȘ, director al IP Liceul Teoretic „Constantin Stere” din municipiul Soroca și a doamnei Cristina PRISĂCARI-ILIEȘ, directoare a IP Liceul Teoretic „Petru Rareș” din municipiul Soroca, elevii claselor a III-a și a IV-a din instituțiile sus-amintite, au efectuat o vizită la data de, 27 septembrie 2024, la mormântul marelui scriitor Ion DRUȚĂ.

Elevii au fost însoțiți de către doamnele profesoare Elena CHISTOL și Natalia REVENCO. În colaborare cu profesorul de religie din instituțiile de învățământ amintite, părintele Liviu CERNEI, paroh al bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din satul Zastînca, raionul Soroca, toți cei prezenți au adus un omagiu marelui scriitor, la un an de la trecerea sa la cele veșnice, fiind săvârșită rânduiala Litiei pentru cei adormiți.

Biroul de Presă al Eparhiei de Soroca și Drochia, https://eparhiasoroca.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com