Dorind să te căsătoreşti, să laşi lucrurile să decurgă de la sine sau încerci să forţezi lucrurile?

Căsătoria nu trebuie să fie o preocupare permanentă (pentru că mai ales la studenţi lucrul acesta poate să împiedice studiul), dar nici să lăsăm să vină automat, fără o lucrare, pentru că Dumnezeu sprijină această acţiune, El privind în perspectivă viaţa noastră. Atunci spunem că totuşi, în vederea căsătoriei, putem să verificăm pe prietenul nostru, respectiv prietena noastră.

– Astăzi ne vedem?

Şi tu spui:

– Da, unde?

Şi tu spui:

– Pe treptele Bisericii Sfântul Nicolae.

Nu mai auzi nimic în cască, după care zice:

– Unde?

Şi repeţi:

– Pe treptele Bisericii sau la poarta Bisericii sau vrei în Biserică? Poate nu-i deschisă la ora aia, mai bine pe trepte.

– Bine, pe trepte, o să accepte, deşi i se învârte mintea, de ce mi-a dat întâlnirea acolo, de ce mi-a zis aşa, de ce mi-a repetat? În cele din urmă pune problema şi spui:

– Acolo. Nu este bine? Este în drumul nostru, este bine, este frumoasă arhitectura, şi astfel se nasc nişte discuţii. Căci de ce ar trebui să ne întâlnim numai la cofetărie sau numai la soclul statuii nu ştiu cui? De ce asta? De ce să nu ne întâlnim şi la Biserică? Nu neapărat în Biserică, dar putem face şi asta, ne închinăm la sfintele icoane şi plecăm.

Acesta ar fi un mijloc să verificăm, pentru că cine are frică de Dumnezeu se va vedea apoi că are şi respect faţă de oameni. Dar noi ce facem? Aflăm pe soţul nostru sau pe soţia noastră de oriunde, din afara Bisericii, apoi întemeiem căsnicia, vedem că nu merge şi alergăm la Biserică, cu acatiste, cu rugăciuni, cu intervenţii.

De ce să nu luăm noi aşa de la început, în studiu, pentru că nu este nimic mai grav decât să nu îl ai pe Dumnezeu. Sigur, fiecare în puterea şi în forma în care el reuşeşte. Nu toată lumea se poate căsători cu oameni care ştiu de ajuns cele ale lui Dumnezeu! O să ziceţi: „Bine, dar dacă pierd prietenia aceea?”. Dacă pierzi prietenia? Nici o problemă, ai pierdut-o mai devreme cu 5-6 ani. Bine că ai pierdut-o acuma, bine că n-ai pierdut-o peste 5-6 ani. De ce? Pentru că aşa se verifică rezistenţa ei!

Poţi sa si câştigi mântuirea, tocmai ducând aceasta cruce, dar e bine sa nu încercam – „ajunge zilei răutatea ei”, ne spune Sfânta Scriptura. Nu putem risca. Daca o fata se căsătoreşte cu un băiat care este beţiv si îl aduce pe calea cea buna, ea va fi „decorata”, „premiata”, „declarata erou”. Dar daca nu reuşeşte, va fi considerata vinovata, pentru ca a ştiut ca este beţiv si a riscat aceasta stare, care in căsătorie este dezastruoasa.

Dorind sa te căsătoreşti, ce înseamnă sa laşi lucrurile sa decurgă de la sine si ce înseamnă a forţa lucrurile?

A curge de la sine înseamnă a face un acatist pe zi, a forţa înseamnă a face 40 de acatiste pe zi, cu o rugăciune după fiecare condac si icos: „Doamne, in ce ştii ca vreau, eu fiind limitat, Tu care vezi in perspectiva si in folosul meu sufletesc si trupesc, rânduieşte ce e bine”. Asta inseamna a forta, adica a micsora timpul de cunoastere al partenerului cu ajutorul lui Dumnezeu.

Uneori e bine sa si fortam. Am cunoscut cateva fete care au fost curajoase, au fortat lucrurile, s-au casatorit, iar acum casniciile lor merg bine. Adica, au spus negru pe alb ceea ce vor; baietii au prins curaj, au spus si ei ceea ce trebuia sa spuna si s-a rezolvat. Insa altii stateau asa intr-un respect care era deranjant si care se intindea de cativa ani.

Cineva mai pretenţios in alegerea soţiei nu cumva risca sa-si rateze casatoria, stand prea mult pe gânduri?

E bine sa fii foarte pretentios pentru ca defectele se accentueaza de zece mii de ori in casnicie, iar calitatile se diminueaza de zece mii de ori, si atunci trebuie sa fii foarte pretentios, ca sa ramai cu ceva din idealul tau.

De ce unii nu-si găsesc niciodată jumătatea, altfel spus, de ce unii nu se pot casatori?

Pentru ca unii n-au jumatate. Dumnezeu a zis si El stie de ce a zis. Nu?
O doamna a povestit ca de la 16 ani pana la 19 ani s-a rugat sa se casatoreasca cu un anumit baiat. La 19 ani, Dumnezeu i-a ascultat rugaciunea si, impotriva vointei parintilor ei si a parintilor lui, s-a casatorit cu el. In noaptea nuntii a constatat ca este epileptic. In urmatoarea luna a constatat ca este schizofrenic. Dumnezeu a randuit ca n-au avut copii si a trebuit sa se desparta de el, dupa mai bine de 20 de ani de convietuire.

O fata se plangea acestei doamne: „Ce sa fac, ca inca nu m-am casatorit”. Doamna i-a spus istoria aceasta si apoi a venit fata la mine si mi-a spus: „Parinte, in viata mea nu mai ma rog sa ma marit. Sa fie cum vrea Dumnezeu, ca El stie mai bine.” Este posibil ca necăsatorindu-te, Dumnezeu să te ferească de cine ştie ce, nici nu ştii. Noi ne rugam: „Doamne, în problema mea, fă ceva în folosul meu, ştii Tu cum!”. Dumnezeu te asculta sau nu te asculta. Daca nu te asculta, stie El de ce nu te asculta. Pentru El filmul este gata. Pentru noi, filmul e in derulare si atunci, El, care stie, te fereste prin aceasta de ceva.

Sigur ca e teoretic ce spun eu, sigur ca e complicat cand trecem la aspectele practice. Tu doresti sa te mariti, timpul trece, faci 24, 32, 36 de ani, intri in panică si spui: ”Vreau sa realizez si eu ceva in viata, sa am si eu copii…”. De acord. Dar trebuie sa faci totul. Daca nu faci totul, nu poti sa verifici vointa lui Dumnezeu. Dupa ce faci totul, atuncea ai verificat. Trebuie sa fii superior ca sa spui asa, sa intelegi asa..

Extras din Părintele Nicolae Tănase, Soț ideal, soție ideală, Editura Anastasis