Slujire arhierească în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Țîra, raionul Florești
20:00, luni, 4 noiembrie, 2024 |
În ziua prăznuirii icoanei Maicii Domnului din orașul Cazani, 4 noiembrie 2024, Preasfințitul IOAN, Episcop de Soroca și Drochia, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Țîra, raionul Florești.
La slujbă au participat: prot. Nicolae CRAVEȚ, secretarul eparhiei de Soroca și Drochia, prot. Ioan ZÎMBREANU, protopopul bisericilor din raionul Florești, prot. Petru SPINEI, duhovnicul mănăstirii Cușelăuca, prot. Gheorghe REVENCO, parohul bisericii gazdă, preoți și credincioși.
Cu prilejul aniversării celor 36 de ani din ziua hirotonirii în treapta de preot, părintele Gheorghe REVENCO a fost decorat cu dreptul de a sluji Sfânta Liturghie cu ușile împărătești deschise până la rugăciunea Tatăl nostru.
După slujbă, părintele paroh a primit felicitări din partea confraților slujitori și a enoriașilor.
În anul 1982 arhiepiscopul IONATAN (Capolovici) a vizitat biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Țîra, a sfințit Prestolul și a săvârșit Sfânta Liturghie. La data de 28 august 2000, în biserica din Țîra a slujit Preasfințitul ANATOLIE, episcop de Cahul și Comrat.
Sursa: Biroul de Presă al Eparhiei de Soroca și Drochia, https://eparhiasoroca.md/