Duminica Ortodoxiei la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei
16:42, luni, 10 martie, 2014 | Cuvinte-cheie: ortodox

Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei s-a dovedit a fi neîncăpătoare în prima Duminică a Postului Mare, a Ortodoxiei, pentru mulțimea credincioșilor care au participat la Dumnezeiasca Liturghie a Sfîntului Vasile cel Mare oficiată de Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni. După rugăciunea „Tatăl Nostru”, un număr mare de credincioși s-a împărtășit cu Cinstitul Trup și Sînge al Mîntuitorului.
În cuvîntul de învățătură, rostit după citirea pericopei evanghelice, Prea Sfințitul Nicodim a vorbit despre semnificația Duminicii Triumfului Ortodoxiei împotriva tuturor învățăturilor eretice, felicitînd credincioșii cu prilejul acestei deosebite sărbători pentru întreaga suflare ortodoxă.
În acest context, Ierarhul a amintit Ortodoxia înseamnă „a crede drept” nu în ceva, ci în Cineva, adică în Dumnezeul Cel adevărat descoperit în Hristos; şi înseamnă „dreaptă mărire” nu a unei abstracţiuni, ci a lui Dumnezeu Celui în Treime: Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfînt. Biserica Ortodoxă are nu numai învăţătura lui Hristos, ci îl are pe Hristos Însuşi şi, ca Trup al Său, asigură legătura de viaţă a tuturor credincioşilor ei, care sunt mădulare ale acestui Trup, cu Hristos-Capul. Cunoaşterea adevărului este, astfel, viaţă, iar nu un simplu act intelectual. O spune Mântuitorul Însuşi, în Rugăciunea arhierească: „Şi aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (In 17, 3).
Sursa: http://www.eparhia-edinet.md/

























Facere a monahului Gherasim Micraghiannaitul După obişnuitul început, se zic: Condacele şi IcoaseleCondacul 1 : Luminătorule al dreptei credinţe,...
În vremea împărăţiei lui Antonin împăratul Romei, era un ostaş de fel din Italia, ostăşind sub stăpînirea voievodului Sebastian, cu...
“Cel ce îşi ascunde păcatele lui nu propăşeşte, iar cel ce le mărturiseşte şi se lasă de ele va fi...
Anastasia, cea preafrumoasă între femei, s-a născut în vestita cetate a Romei. Ea pe toţi covârşea cu neamul său cel...
Bucură-te, ceea ce ne hrăneşti cu Pâinea Vieţii! „Toată nădejdea noastră la tine o punem, Maica lui Dumnezeu, şi în...
Dumnezeu va judeca cu privire la pocăinţă nu după măsura ostenelilor, ci dupa măsura smereniei. În ziua aceea Dumnezeu ne...
Cea mai veche și mai importantă dintre sărbătorile ortodoxe închinate cinstirii Sfintei Cruci este Înălțarea Sfintei Cruci la 14/27 septembrie....
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău