…Eşti creştin adevărat? Vei fi prigonit. Predică la Sfântul Grigorie Teologul

…Cealaltă universitate, prin care, dacă nu treci, nu eşti om, este durerea, este necazul, este aventura vieţii. Cel pe care nu l-a durut, cel care nu a plâns, cel care nu şi-a udat perna cu lacrimi, nu a cunoscut ce înseamnă viaţa. De aceea, şi tineretul de astăzi, care are toate bunătăţile, nu ştie ce înseamnă viaţă. Dar proorocesc: Acel dandy, taddy-boy, care aruncă farfuria plină, pentru că nu-i place, va flămânzi şi va plânge şi atunci va simţi viaţa…

…Eşti creştin adevărat? Vei fi prigonit. Eşti mamă iubitoare, eşti tată bun, eşti funcţionar cinstit, om al datoriei şi nu eşti mason şi rotarian şi linguşitor, ci eşti om cu conştiinţă în lumea aceasta? Vei suferi. „Prin multe necazuri ni se cuvine nouă a intra în Împărăţia lui Dumnezeu” (Fapte 14, 22)

…Aşadar, nu morţi, ci creştini vii, credincioşi şi dedicaţi, copii ai lui Grigorie, copii ai lui Vasilie, copii ai marilor Părinţi, să continuăm pe drumul nostru, ca acest pământ al Părinţilor noştri să fie un pământ sfânt, prin mijlocirile Sfântului Grigorie Teologul…

***

ÎN CUPTORUL NECAZULUI

(fragment)

Ne aflăm, iubiţilor, în prima lună a anului. Luna aceasta, ianuarie, se numeşte „Luna Părinţilor”. Oare de ce se numeşte aşa? Se numeşte „Luna Părinţilor”, pentru că în această lună sunt sărbătoriţi mulţi Părinţi.
[…]
Îmi veţi îngădui, iubiţii mei, ca în loc să explicăm Evanghelia sau Apostolul zilei, să vă spun câteva cuvinte, foarte puţine cuvinte, despre eroul credinţei noastre, a cărui sfântă pomenire o sărbătorim astăzi, despre Grigorie de Nazianz.

***

Patria lui care este? Nimeni nu s-a născut din stâncă, nici n-am venit de pe lună. Din acest sărman pământ ne-am născut. Patria lui a fost Asia Mică. Pământ sfinţit, pământ sfânt care este adăpat cu sângiurile a zeci de mii de martiri. Satul său – un mic şi neînsemnat sat în afara Cezareei, numit Nazianz. S-a născut din părinţi buni, nobili şi minunaţi. Iar o femeie deosebită era mama lui, vestita Nonna. O femeie rară, din cele mai rare femei, pe care le-a născut duhul Evangheliei.

SFÂNTA ŞI MAREA DORINŢĂ A MAMEI SFÂNTULUI GRIGORIE

Mama Sfântului Grigorie a avut o mare şi nobilă dorinţă. O astfel de mare dorinţă nu găsesc astăzi. Dacă sunteţi în biserică o sută, sau chiar şi două sute de femei, fac rămăşag că nici una din voi nu are o dorinţă atât de mare şi de nobilă. Nici voi, nici alte femei, ale miniştrilor, ale prefecţilor, ale…, ale…, de care s-a umplut lumea. Nici una din aceste femei ale aşa numitei aristocraţii, care se evidenţiază la dansuri şi-n distracţii şi în petreceri şi în exaltări şi nebunii, nu are această dorinţă mare. Şi care a fost marea ei dorinţă? Să o învrednicească Dumnezeu să nască un băieţel. Şi băieţelul ei ce să devină? Avocat, inginer, un alt om de ştiinţă? Ce să devină? Preot şi să-l închine lui Dumnezeu! Care mamă are această dorinţă? Toate doresc ca pruncii lor să devină avocaţi, medici, ingineri… Preot nu. De altfel, de ce să devină copilul preot? Ca să fie bătaia de joc a nemernicilor şi a dandy-lor, a celor numiţi taddy-boys, şi să nu îndrăznească să meargă pe stradă, să urce în maşini şi în tren?

Deci, nu preot. Şi urmarea? În acest moment, în care voi sărbătoriţi aici, mii de sate, da, mii de sate în Elada nu au preoţi; şi nu bat clopotele, pentru că nu se fac preoţi. Avocaţi avem câţi vrei. Toţi Balcanii nu au atâţia avocaţi câţi are Elada. Între 25 şi 30 de mii de avocaţi. Profesori – alţi 30 de mii, medici – alţi 25 de mii. Absolvenţi de gimnaziu – sute de mii. S-au umplut munţii şi dealurile de învăţaţi. Preot cine?

Nonna, însă, această minunată şi bogată femeie din Asia Mică, a avut cea mai nobilă dorinţă înlăuntrul ei: să facă din copilul ei un preot. Şi-L ruga cu lacrimi pe Dumnezeu să-i îndeplinească marea ei dorinţă.
Şi Dumnezeu i-a dat un minunat băieţel. I l-a dat pe Grigorie, care s-a născut în anul 325 d. Hr. S-a născut în acel an în care s-a întrunit primul Sinod Ecumenic. S-a distins de la o vârstă fragedă cu studiile; iubea cărţile. Tatăl său a avut toate mijloacele să-l educe. L-a trimis în Cezareea, de acolo la Alexandria, şi din Alexandria la Atena, centrul ştiinţelor şi al artelor. Acolo a studiat împreună cu Iulian Paravatul, de către care nu a fost influenţat deloc, ci, dimpotrivă, îl mustra foarte aspru. Şi avea prieten preaiubit pe Vasilie, cu care a legat o indestructibilă legătură de prietenie, într-un asemenea mod încât prietenia dintre Grigorie şi Vasilie să fie un exemplu de prietenie în lume şi să se spună despre ei că erau un suflet în două trupuri.

Dar nu a fost educat doar lumeşte. Nu a învăţat doar filosofia şi retorica şi matematica şi astronomia şi celelalte ştiinţe, ca să devină unul din cei mai învăţaţi bărbaţi ai epocii lui. În afară de educaţia lumească, s-a îngrijit şi de educaţia în Hristos; s-a îngrijit să devină un adevărat creştin. La toate celelalte şcoli să mergi, de la grădiniţă până la universitate, nu eşti educat. O singură şcoală este superioară. Este frica de Dumnezeu. „Ştiinţă este a te teme de Dumnezeu”. „Începutul înţelepciunii este frica de Domnul” (Psalmul 110, 10; Paralipomena 1, 7). Grigorie Teologul a studiat la şcoala Hristosului nostru. A studiat la două mari universităţi. Oamenii de astăzi nu studiază la acestea. Dar cine nu studiază la acestea nu este creştin. Sfântul Grigorie a trecut prin două universităţi. O universitate este pustia. Da, pustia. N-aţi auzit niciodată aici, în biserică, psalmodiindu-se: „Viaţa pustnicilor fericită este, a celor ce se întraripează cu dumnezeiescul dor”? (Antifoane, glasul al V-lea).

Da, în pustie, unde a trăit Ilie Tesviteanul. Da, în pustie, dincolo de Iordan, unde a trăit Ioan Înaintemergătorul. Da, în pustie, acolo unde au trăit asceţii şi filosofii. Da, în pustie, unde a trăit şi Hristos 40 de zile.

În pustie a studiat, lângă asceţi şi adevăraţii filosofi. Şi acolo, în pustie, a studiat trei cărţi, pe care noi nu le deschidem. Una nu am deschis-o nici eu, care vă predic, nici voi care mă ascultaţi. Prima carte este sinele nostru. Este „Cunoaşte-te pe tine însuţi!”. Nimeni nu-şi cunoaşte sinele în profunzime, în întregime. Dacă l-am cunoaşte, ne-am îngrozi în faţa abisului pe care îl ascunde sinele nostru. A doua carte este natura, întru-tot-frumoasa lume, cerul înstelat, făpturile lui Dumnezeu care strigă că Dumnezeu este Creatorul lumii întregi. Iar a treia carte, mică pe de-o parte, dar cea mai înaltă din toate cărţile, este Sfânta Scriptură. Aceste trei cărţi le studia. Şi arunca o privire în el însuşi şi spunea; „Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine păcătosul” (Luca 18, 13). Altfel, îşi arunca privirea la stelele cerului şi spunea: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu, iar facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria” (Psalmul 18, 2). Altădată îşi arunca o privire în Sfânta Scriptură şi vedea preafrumoasa Persoană a lui Iisus Hristos, pe care O iubea nemăsurat.
Dar, în afară de pustie, a trecut şi printr-o altă universitate. Care?

NECAZURILE SFÂNTULUI GRIGORIE

Cealaltă universitate, prin care, dacă nu treci, nu eşti om, este durerea, este necazul, este aventura vieţii. Cel pe care nu l-a durut, cel care nu a plâns, cel care nu şi-a udat perna cu lacrimi, nu a cunoscut ce înseamnă viaţa. De aceea, şi tineretul de astăzi, care are toate bunătăţile, nu ştie ce înseamnă viaţă. Dar proorocesc: Acel dandy, taddy-boy, care aruncă farfuria plină, pentru că nu-i place, va flămânzi şi va plânge şi atunci va simţi viaţa.
Dacă nu ne-ar durea, dacă nu ne-am îndurera, dacă n-am plânge şi dacă n-am suferi, n-am cunoaşte ce înseamnă viaţa. Şi Sfântul Grigorie Teologul a plâns mult.

A suferit, pentru că a murit minunata lui mamă, a murit tatăl lui, a murit sora lui, Gorgonia. A murit – şi a suferit şi mai mult, Vasilie cel Mare, pe care l-a tânguit chiar mai mult decât pe tatăl său. A fost în pericolul de a se îneca, călătorind din Asia Mică şi străbătând Marea Egee, lângă Rodos a naufragiat şi s-a primejduit şi i-a promis lui Dumnezeu să rămână consacrat Lui. S-a primejduit şi a suferit de la colegii săi răi, care îşi băteau joc de el şi îl batjocoreau; derbedei. Aşa cum acum sunt cei cu părul lung, aşa şi-n acea epocă copiii de oameni bogaţi şi nemernici umblau ca nişte turme şi ca nişte cirezi în Atena şi făceau gălăgie. Grigorie cu Vasilie cel Mare două drumuri cunoşteau: unul care ducea la biserică şi unul care ducea la şcoala lor, la Universitate.

A suferit de la oameni. A fost ales episcop într-o cetate mică, numită Sasima. Oamenii ei, grosolani şi barbari, nu erau în stare să înţeleagă marele duh al lui Grigorie.
A suferit de la eretici. A suferit de la arieni. În timp ce acest gigant predica, aceştia două tentative de asasinat au pus la cale împotriva lui. În timp ce predica acest gigant al amvonului, acest filosof şi poet, duşmanii lui au intrat în biserică şi au început să arunce în el cu pietre şi erau cât pe ce să-l ucidă în biserică.
A suferit de la episcopii răi.
A suferit şi de la… cine? A suferit de la fiii săi duhovniceşti. Cât a plâns din cauza fiilor lui duhovniceşti Sfântul Grigorie, nu a plâns din toate celelalte întâmplări. Aşa cum voi plângeţi şi suferiţi de pe urma copiilor voştri – şi durerea mamei şi a tatălui este mare -, aşa şi Grigorie Teologul a suferit de la copiii lui duhovniceşti. De la unul chiar, Maxim, pe care l-a luat de copil sărman la curtea lui, l-a făcut diacon, l-a făcut preot, l-a făcut arhimandrit. L-a cinstit mai mult decât pe sine. Şi acesta l-a rănit mult mai mult decât toţi duşmanii. Şi plângea şi suspina Sfântul Grigorie.

A suferit. Dar a învins, pentru că a avut cu el poporul credincios şi pe Dumnezeu. Dacă l-au părăsit fiii lui duhovniceşti; dacă fiii lui duhovniceşti s-au arătat nemulţumitori şi prost-crescuţi şi barbari, încercând în fel şi chip să-l înjosească în popor; dacă arienii au ridicat război împotriva lui turbaţi de mânie; dacă criminalii au căutat să-i înfigă pumnalul; dacă tatăl lui şi mama lui au murit, el îl avea pe Dumnezeu. Îl avea pe Dumnezeul Treimic. Credea în Tatăl şi în Fiul şi în Sfântul Duh. Şi-n marile necazuri, spunea: Sfântă Treime, Tată şi Fiule şi Duhule Sfinte, miluieşte-mă pe mine, păcătosul! Şi cu această Cântare a cântărilor şi-a încheiat viaţa.

Şi-a dat demisia. N-a mai suferit răutatea, clevetirile şi calomniile şi şi-a dat demisia. A părăsit Constantinopolul şi s-a dus departe, în pustie, şi acolo a alcătuit cântări prea dulci. Aceste cântări pe care le auzim aici în biserică: „Hristos se naşte, slăviţi-L…” şi „Ziua învierii, popoare să ne luminăm…” sunt ale lui Grigorie. El i-a întrecut pe Pindar şi pe ceilalţi poeţi.

În cele din urmă, şi-a sfârşit viaţa într-un loc pustiu, într-o sihăstrie, cu totul şi cu totul singur, „singur cu Dumnezeu trăind”. Iar trupul lui cel sfânt a fost în Nazianzul Capadociei până în anul 1922, când, refugiaţii noştri, lăsând toate – n-au luat nimic altceva cu ei – au luat doar moaştele Sfântului Grigorie şi le-au adus în pământul nostru părintesc, în Elada. Câţi vor, pot să-l viziteze. Este în afara Kavalei, în Nea Karvali, şi de aceea, astăzi, sărbătoreşte toată Kavala şi împrejurimile.
Acesta a fost marele Părinte, Sfântul Grigorie Teologul.

***

Ce învăţăm, fraţilor? Două lucruri.
Mai întâi, trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu, Care, bisericii, în momente dificile, i-a trimis oameni potriviţi, după cum şi neamului; când acesta era în primejdie, iată că se năştea un mare om, care lua neamul şi-l înălţa până la stelele cerului. Istoria neamului nostru este un şir de eroi. Dar şi istoria Bisericii noastre este un şir de eroi. Suntem datori să-I mulţumim lui Dumnezeu, pentru că a arătat în Biserica Lui odată pe Marele Vasilie, altădată pe Marele Atanasie, odată pe Marcu Evghenicul, altădată pe Grigorie Teologul, altădată pe Marele Antonie. Un şir de bărbaţi, care au ţinut la înălţime steagul Ortodoxiei.Să-I mulţumim pentru Părinţi.

În al doilea rând, să învăţăm din necazurile Sfântului Grigorie. Marele Grigorie a trecut prin cuptor. Aşa după cum aurul este trecut prin cuptor şi se curăţă, aşa şi Grigorie a trecut prin cuptor. „Ca pe aur în topitoare l-a încercat pe el” (Înţelepciunea lui Solomon 3, 6).
Ce să învăţăm, iubiţii mei? Eşti creştin? Vrei să trăieşti o viaţă creştină? Îţi păstrezi credinţa? Spune, cât preţuieşte pentru tine creştinismul? Crezi că eşti creştin, dacă vii aici, aprinzi o lumânare, faci o metanie şi caşti în ceasul în care trece Evanghelia şi Sfintele Sfinţilor? Pentru aceste lucruri formale pe care le faci te voi numi creştin? Spune-mi cât preţuieşte pentru tine creştinismul? Ce te costă?

Pe Marele Grigorie l-a costat mult. A trecut prin prigoane, prin persecuţii şi pericole, a fost încercat „ca aurul în topitoare”. Aşadar şi tu. Eşti credincios? Vei fi prigonit. Eşti creştin adevărat? Vei fi prigonit. Eşti mamă iubitoare, eşti tată bun, eşti funcţionar cinstit, om al datoriei şi nu eşti mason şi rotarian şi linguşitor, ci eşti om cu conştiinţă în lumea aceasta? Vei suferi. „Prin multe necazuri ni se cuvine nouă a intra în Împărăţia lui Dumnezeu”(Fapte 14, 22). Mai spune Duhul Sfânt: „Cei ce voiesc să trăiască cu evlavie… vor fi prigoniţi” (II Timotei 3, 12).

Aşadar, măcar de ne-am învrednici să fim prigoniţi, ca sfinţii Bisericii noastre. Şi eu, când sunt în pericol – şi am multe istorii în viaţa mea; de aceea, viaţa Părinţilor mă emoţionează profund – când văd înmulţindu-se vrăjmaşii mei, Îl slăvesc pe Dumnezeu şi zic: Augustine, ceva faci în lume. Te războiesc, când te nevoieşti. Pe morţi nu-i războiesc, pentru că sunt îngropaţi în cimitire.

Aşadar, nu morţi, ci creştini vii, credincioşi şi dedicaţi, copii ai lui Grigorie, copii ai lui Vasilie, copii ai marilor Părinţi, să continuăm pe drumul nostru, ca acest pământ al Părinţilor noştri să fie un pământ sfânt, prin mijlocirile Sfântului Grigorie Teologul şi ale tuturor sfinţilor. Amin.

† Augustin al Florinei, Prespei şi Eordeei.
(Sfânta Biserică a Sfântului Pantelimon – Florina, 25 ianuarie 1976)

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”; sursa: A.K.)