Acatistul Zămislirii Maicii Domnului
13:16, sâmbătă, 21 decembrie, 2024 | Cuvinte-cheie: maica domnului, zamislirea maicii domnului
Troparul zămislirii Maicii Domnului (glas v):
Cea care ai fost zămislită în pântecele Sfintei şi Dreptei Ana, prin rugăciune ei şi a Sfântului şi Dreptului Ioachim, binecuvântată fiind de a fi cea mai curată Fecioară din lume şi Maica Domnului nostru Iisus Hristos, roagă-te şi pentru noi creştinii de acum.
Condac 1
Sfinţii şi Drepţii Părinţi Ioachim şi Ana, neavând copii şi considerând ruşine aceasta, s-au rugat lui Dumnezeu să le dea un copil, chiar dacă aveau vârsta înaintată, iar noi strigăm: Bucură-te Sfântă Fecioară, care ai fost zămislită spre a fi Maica Domnului Iisus Hristos!
Icos 1
Rugându-se în munte, dreptul Ioachim a văzut pe Îngerul lui Dumnezeu care a zis: ”Bucură-te Ioachime şi te veseleşte. Eu sunt Îngerul lui Dumnezeu şi am venit să te veselesc că soţia ta Ana va zămisli şi va face o Fecioară. Aceasta va fi cea mai aleasă dintre toate fecioarele Pământului, căci ea va zămisli şi va naşte, pe Fiul lui Dumnezeu”, iar noi cântăm cu toată cinstea aşa:
Bucură-te Sfântă Fecioară că Sfinţii tăi Părinţi s-au rugat pentru tine;
Bucură-te, că rugăciunile lor au fost auzite de Dumnezeu;
Bucură-te, că îşi doreau un copil chiar dacă aveau vârsta înaintată;
Bucură-te, că Preabunul Dumnezeu le-a trimis un Sfânt Înger să te binevestească;
Bucură-te, că Sfântul Înger le-a binevestit zămislirea ta;
Bucură-te, ca ai fost cea mai aleasă dintre fecioarele Pământului;
Bucură-te Sfântă Fecioară, care ai fost zămislită spre a fi Maica Domnului Iisus Hristos!
Condac 2
Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana bucurându-se de veştile bune aduse de Îngerul lui Dumnezeu, au lăudat pe Atotputernicul cântând din toată inima lor: Aliluia!
Icos 2
Fecioara promisă s-a zămislit în pântecele Sfintei Ana şi ea a fost afierosită lui Dumnezeu înainte de a se naşte, iar noi creştinii cântăm:
Bucură-te, că Sfinţii Părinţi au fost fericiţi;
Bucură-te, că Sfinţii Părinţi au fost mulţumiţi;
Bucură-te, că Dumnezeu a fost lăudat;
Bucură-te, că zămislirea s-a produs în pântecele Sfintei Ana;
Bucură-te, că ai fost afierosită lui Dumnezeu;
Bucură-te, de credincioşia Sfinţilor tăi Părinţii;
Bucură-te Sfântă Fecioară, care ai fost zămislită spre a fi Maica Domnului Iisus Hristos!
Condac 3
Dar foarte mare din partea lui Dumnezeu a fost considerată zămislirea Preacuratei Fecioare în pântecele mamei sale, iar noi creştinii cântam: Aliluia!
Icos 3
Domnul Dumnezeu a binecuvântat ca Preacurata Fecioară să fie zămislită şi să crească până la vremea naşterii sale în pântecele curat al dreptei Ana, iar noi strigam aşa:
Bucură-te Sfântă Fecioară că ai fost Dar Dumnezeiesc pentru Sfinţii tăi părinţi;
Bucură-te, că planul lui Dumnezeu s-a lucrat şi prin binecuvântaţii şi drepţii tăi Părinţi;
Bucură-te, pentru minunata lucrare Divină;
Bucură-te, pentru binecuvântarea ce au avut-o Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana de la Dumnezeu;
Bucură-te, pentru dragostea cu care ai fost aşteptată să te naşti;
Bucură-te, că zămislirea ta a fost o minune;
Bucură-te Sfântă Fecioară, care ai fost zămislită spre a fi Maica Domnului Iisus Hristos!
Condac 4
La vârsta când dreapta Ana te-a zămislit pe tine Preacurată Fecioară, anii trecuseră de 60, iar tatăl tău Sfântul şi Dreptul Ioachim trecuse de 70 de ani şi cântau lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 4
Ceea ce la oameni nu este cu putinţă a se face, la Dumnezeu este cu putinţă şi de aceea socotim că Pronia Cerească s-a revărsat peste Sfinţii tăi Părinţi, cât şi peste tine, iar noi cântăm aşa:
Bucură-te, că zămislirea ta a fost mai presus de fire;
Bucură-te, că mama ta trecuse de 60 de ani;
Bucură-te, că tatăl tău trecuse de 70 de ani;
Bucură-te, că la Dumnezeu totul este cu putinţă;
Bucură-te, că Pronia Cerească a fost peste Sfinţii Părinţi;
Bucură-te, că această Sfântă Pronie a fost şi peste tine;
Bucură-te Sfântă Fecioară, care ai fost zămislită spre a fi Maica Domnului Iisus Hristos!
Condac 5
Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana s-au asemănat cu Avraam şi Sarra, care şi ei au zămislit la bătrâneţe pe Isaac, după făgăduinţa Dumnezeiască, iar noi cântăm: Aliluia!
Icos 5
Vrednicia Sfinţilor şi drepţilor Părinţi este foarte mare, fiindcă din ei au ieşit Preasfânta Fecioară, căci după mâhnirea şi necazurile care le-au îndurat de la oameni, părinţii tăi au dobândit bucurie veşnică, iar noi strigăm aşa:
Bucură-te, că Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana s-au asemănat cu patriarhul Avraam şi dreapta Sarra;
Bucură-te, că după cum Avraam şi Sarra l-au avut pe Isaac, aşa şi Sfinţii Părinţi te-au avut pe tine;
Bucură-te, că lucrarea Dumnezeiască s-a văzut şi în cazul dreptei Sarra şi în cazul mamei tale;
Bucură-te, că părinţii tăi au suportat necazurile aduse de oameni asupra lor;
Bucură-te, că toate necazurile au fost uitate de bunele vestiri a zămislirii tale;
Bucură-te, că Sfinţii tăi Părinţi au dobândit bucurie veşnică;
Bucură-te Sfântă Fecioară, care ai fost zămislită spre a fi Maica Domnului Iisus Hristos!
Condac 6
Multe proorocii ale Vechiului Testament te-au vestit pe tine, Fecioară Maria, că te vei naște din pântece sterp și vei fi Mama Domnului Iisus Hristos: Aliluia!
Icos 6
Deşi în Împărăţia Cerurilor nu este nici timp, nici îmbătrânire, nici necaz şi nici durere, până acolo de Sus s-a auzit strigătul îndurerat al Sfinților tăi părinți, iar noi cântăm:
Bucură-te, că Dumnezeu le-a primit plângerea;
Bucură-te, că te-ai născut spre bucuria lumii întregi;
Bucură-te, că în Împărăţia Cerurilor nu este timp;
Bucură-te, că acolo Sus nu este îmbătrânire;
Bucură-te, că la Dumnezeu nu este nici tristeţe şi nici durere;
Bucură-te Sfântă Fecioară, care ai fost zămislită spre a fi Maica Domnului Iisus Hristos!
Condac 7
Odată cu zămislirea ta, s-a făcut mare cântare în Cer cu Heruvimii şi cu Serafimii, care Îl slăvesc necontenit pe Dumnezeu: Aliluia!
Icos 7
Dumnezeu te-a înzestrat cu multe virtuţi şi calităţi, și Duhul Sfânt a stat mereu deasupra ta şi de aceea ai putut suporta toate necazurile de pe Pământ, iar noi cântăm aşa:
Bucură-te, că ești mai presus de Sfinţii Heruvimi;
Bucură-te, că ești mai mărită decât Sfinţii Serafimi;
Bucură-te, că ai fost lumină pentru toate neamurile;
Bucură-te, că ai cele mai multe calităţi;
Bucură-te, că ai cele mai deosebite virtuţi;
Bucură-te Sfântă Fecioară, care ai fost zămislită spre a fi Maica Domnului Iisus Hristos!
Condac 8
Sfânta Ana a zămislit la bătrâneţe ca să împlinească voia lui Dumnezeu, căci atunci Dumnezeu s-a milostivit de lacrimile ei, iar noi cântam: Aliluia!
Icos 8
Zămislirea ta nu a fost întâmplătoare şi nici zămislirea altora nu este întâmplătoare, ci toate se fac datorită Proniei Cereşti, de aceea noi cântam aşa:
Bucură-te, că Sfânta Ana a fost vas ales al lui Dumnezeu;
Bucură-te, că Sfântul şi Dreptul Ioachim a fost de Dumnezeu binecuvântat;
Bucură-te, că zămislirea ta a fost ceva minunat;
Bucură-te, că nici zămislirea altora nu a fost întâmplătoare;
Bucură-te, că noi cinstim sfânta ta zămislire;
Bucură-te Sfântă Fecioară, care ai fost zămislită spre a fi Maica Domnului Iisus Hristos!
Condac 9
După cum Sfinţii tăi Părinţi au făcut rugăciune, au postit, s-au smerit şi cu lacrimi au cerut un copil, aşa şi noi creştinii de acum trebuie să facem la fel cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 9
Sufletul tău cel minunat, Sfântă Fecioară, a fost îmbrăcat de haina trupului pământesc prin purtarea de grijă a Sfintei Treimi, iar noi ne rugăm așa:
Bucură-te, pentru cei care se roagă pentru a avea copii;
Bucură-te, căci copii sunt un dar de la Dumnezeu, aşa cum şi tu ai fost un Dar pentru Sfinţii tai Părinţi;
Bucură-te, pentru toţi cei ce cu smerenie se căsătoresc;
Bucură-te, că trupul tău s-a dezvoltat normal;
Bucură-te, că noi cinstim sfânta ta zămislire;
Bucură-te Sfântă Fecioară, care ai fost zămislită spre a fi Maica Domnului Iisus Hristos!
Condac 10
Domnul Dumnezeu a apărat pântecele Sfintei Ana, așa încât nimic rău sau necurat să nu se atingă de rodul cel sfânt, iar noi cântăm: Aliluia!
Icos 10
Ai fost înconjurată de Toate Puterile Cerești, Maică de Dumnezeu Născătoare, iar noi strigăm aşa:
Bucură-te, că Preabunul Dumnezeu s-a gândit la apărarea ta;
Bucură-te, că El i-a ocrotit pe Sfinţii tăi Părinţi;
Bucură-te, că pentru aceasta Puterile Cereşti au primit poruncă strictă şi sfântă;
Bucură-te, că Puterile Cereşti te-au protejat şi după naştere;
Bucură-te, pentru tot ce s-a făcut pentru tine;
Bucură-te Sfântă Fecioară, care ai fost zămislită spre a fi Maica Domnului Iisus Hristos!
Condac 11
După nouă luni Sfânta şi Dreapta Ana, te-a născut pe tine Preacurată Fecioară şi cu bucurie mare împreună cu tatăl tău Sfântul şi Dreptul Ioachim, au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 11
Bucurie mare a fost la naşterea ta, în Cer şi pe Pământ, căci Domnul Iisus Hristos te privea ca pe o viitoare Mamă, iar cei de pe Pământ te priveau ca pe o viitoare Împărăteasă a tuturor veacurilor, de aceea noi cântăm aşa:
Bucură-te, că sfânta zămislire a fost de mare folos omenirii;
Bucură-te, ca folosul se vede de 2000 de ani încoace;
Bucură-te, că Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana nu au sperat în zadar;
Bucură-te, că la nouă luni după zămislire te-ai născut pe Pământ;
Bucură-te, că ai fost protejată atât de cei din Ceruri cât şi de cei de pe Pământ;
Bucură-te, că naşterea ta a fost minunată;
Bucură-te Sfântă Fecioară, care ai fost zămislită spre a fi Maica Domnului Iisus Hristos!
Condac 12
Dacă zămislirea şi naşterea ta preacurată au fost evenimente de bucurie Cerească şi Pământească, atunci şi noi creştinii de acum să ne bucurăm din toată inima cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 12
Pe aceia care te iubesc pe tine Preasfântă Fecioară şi cinstesc cu toată dragostea sfânta ta zămislire şi naşterea ta minunată, noi îi cinstim şi-i respectăm şi ca nişte păcătoşii şi smeriţii, cântam aşa:
Bucură-te, că zămislirea şi naşterea ta sunt prilej de bucurie duhovnicească pentru noi;
Bucură-te, pentru aceste sfinte fapte;
Bucură-te, pentru toţi cei ce te respectă;
Bucură-te, pentru toţi cei ce te iubesc duhovnicește;
Bucură-te, pentru toţi cei ce au înălţat Sfinte Lăcaşuri de rugăciune în cinstea numelui tău;
Bucură-te, pentru toţi cei care au scris cărţi şi scrieri sfinte pentru cinstirea numelui tău;
Bucură-te Sfântă Fecioară, care ai fost zămislită spre a fi Maica Domnului Iisus Hristos!
Condac 13
O, de trei ori fericită şi Preasfântă Fecioară Maria, primeşte şi de la noi acest imn de slavă sfântă, ca din gura unor prunci mici ce cântă cu toţii: Aliluia! (Acest condac se spune de 3 ori)
Icos 1
Rugându-se în munte, dreptul Ioachim a văzut pe Îngerul lui Dumnezeu care a zis: ”Bucură-te Ioachime şi te veseleşte. Eu sunt Îngerul lui Dumnezeu şi am venit să te veselesc că soţia ta Ana va zămisli şi va face o Fecioară. Aceasta va fi cea mai aleasă dintre toate fecioarele Pământului, căci ea va zămisli şi va naşte, pe Fiul lui Dumnezeu”, iar noi cântăm cu toată cinstea aşa:
Bucură-te Sfântă Fecioară că Sfinţii tăi Părinţi s-au rugat pentru tine;
Bucură-te, că rugăciunile lor au fost auzite de Dumnezeu;
Bucură-te, că îşi doreau un copil chiar dacă aveau vârsta înaintată;
Bucură-te, că Preabunul Dumnezeu le-a trimis un Sfânt Înger să te binevestească;
Bucură-te, că Sfântul Înger le-a binevestit zămislirea ta;
Bucură-te, ca ai fost cea mai aleasă dintre fecioarele Pământului;
Bucură-te Sfântă Fecioară, care ai fost zămislită spre a fi Maica Domnului Iisus Hristos!
Condac 1
Sfinţii şi Drepţii Părinţi Ioachim şi Ana, neavând copii şi considerând ruşine aceasta, s-au rugat lui Dumnezeu să le dea un copil, chiar dacă aveau vârsta înaintată, iar noi strigăm: Bucură-te Sfântă Fecioară, care ai fost zămislită spre a fi Maica Domnului Iisus Hristos!
Rugăciune în cinstea zămislirii Preasfintei Fecioare Maria:
Preasfântă, Preacurată şi Preabinecuvântată Fecioară Maria, care ai fost zămislită în pântecele mamei tale Sfânta şi Dreapta Ana, roagă-te şi pentru noi Fiului tău Domnului nostru Iisus Hristos, ca în poporului nostru, în ţara noastră, la rudele şi la urmaşii noştri, să se nască copii sănătoşi, buni, minunaţi, cu evlavie sfântă şi cu multe calităţi şi virtuţi sfinte.
Aşa cum ai fost înzestrată de Preabunul Dumnezeu cu multe daruri, aşa şi urmaşii noştri să fie înzestraţi cu virtuţi şi calităţi sfinte, spre a face voia lui Dumnezeu şi a-şi împlini cu cinste misiunea lor pe Pământ, în cadrul poporului nostru românesc, acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin!
Bunul Dumnezeu să fie în veci lăudat şi mărit, împreună cu toţi Slujitorii Lui Cereşti!
Cuvine-se, cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin!