Episcopul Filaret a slujit în Duminica Sfinților Strămoși după trup ai Domnului nostru Iisus Hristos, la Mănăstirea Căpriana
11:30, duminică, 29 decembrie, 2024 | Cuvinte-cheie: episcop Filaret Cuzmin

În Duminica Sfinților Strămoși după trup ai Domnului nostru Iisus Hristos (a 27-a după Cincizecime), Preasfințitul Filaret a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea ”Adormirea Maicii Domnului” din Căpriana.
Pericopa Evanghelică de astăzi ne redă pilda celor poftiți la cină, iar de aici putem deduce următoarele:
Şi au început unul câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca s-o văd; te rog iartă-mă. Şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog iartă-mă. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni.
Şi a zis stăpânul către slugă: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte să intre, ca să mi se umple casa, Căci zic vouă: Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea.
Fiind împietriți, mândri și neascultători, mai-marii iudeilor au rămas departe de cină. Au nesocotit o dumnezeiască chemare, pentru a se îndeletnici cu cele pământești și ca să-și pună mintea către zadarnicele nebunii ale acestei lumi. De aceea, au fost chemați oamenii de rând și, îndată după ei, neamurile.
Când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe frații tăi, nici vecinii bogați (…). Cheamă pe săraci, pe neputincioși, pe șchiopi, pe orbi. Fericit vei fi, că nu pot să-ți răsplătească. Ți se va răsplăti la învierea drepților.
Sursa: Mănăstirea Căpriana






















Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, vineri, 19 decembrie 2025, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae,...
În Duminica a 27-a după Cincizecime, 15 decembrie 2025, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul și Dreptul Filaret cel...
Biserica Ortodoxă pomenește în rugăciuni la data de 14 decembrie, pe Sfântul și Dreptul Filaret cel Milostiv (+792), ocrotitorul ceresc...
În Duminica a XXVI-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de la Catedrala Mitropolitană a...
Mai-marilor Voievozi ai oștirilor cerești, rugați-vă pentru noi, nevrednicii, ca prin rugăciunile voastre să ne acoperiți cu acoperământul aripilor măririi...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, duminică, 16 noiembrie 2025, Episcopul-vicar, Preasfințitul Filaret de Căpriana, a...
În Duminica a XXII-a după Pogorârea Sfântului Duh, Preasfințitul Filaret, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Adormirea Maicii...

În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc