Episcopul Filaret a coliturghisit în parohia parohia “Sf. Ap. și Ev. Ioan Teologul” s. Rădeni, r. Strășeni
22:14, miercuri, 1 ianuarie, 2025 | Cuvinte-cheie: episcop Filaret Cuzmin, ÎPS Marchel

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în prima zi a anului nou calendaristic, Episcopul-vicar, Preasfințitul Filaret de Căpriana a coliturghisit Înaltpreasfințitului Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, în parohia “Sf. Ap. și Ev. Ioan Teologul” s. Rădeni, r. Strășeni.
Episcopul Filaret a început serviciul divin cu rânduiala sfințirii Prestolului, obiect nelipsit din cadrul ansamblului liturgic bisericesc.
Ierarhilor au coliturghisit PC Arhim. Irinarh (Costru), starețul Mănăstirii Țigănești, prot. mitr. Mihail Mihăiescu precum și un sobor de preoți și diaconi invitați la Sfințire.
La Vohodul mic, Episcopul Filaret a oferit drept cadou preotului-paroh, prot. Mihail, cruce cu pietre scumpe.
Sfânta Liturghie s-a încheiat cu oficierea unui te-deum de mulțumire Domnului pentru toate binecuvântările revărsate asupra părintelui Mihail, a familiei și a credincioșilor acestei parohii.
Sărbătoarea de astăzi a fost prilejuită de aniversarea a 60 ani a preotului paroh, prot. Mihail Mihăiescu.
Sursa: Mănăstirea Căpriana


























































Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, vineri, 19 decembrie 2025, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae,...
În Duminica a 27-a după Cincizecime, 15 decembrie 2025, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul și Dreptul Filaret cel...
Biserica Ortodoxă pomenește în rugăciuni la data de 14 decembrie, pe Sfântul și Dreptul Filaret cel Milostiv (+792), ocrotitorul ceresc...
În Duminica a XXVI-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de la Catedrala Mitropolitană a...
Mai-marilor Voievozi ai oștirilor cerești, rugați-vă pentru noi, nevrednicii, ca prin rugăciunile voastre să ne acoperiți cu acoperământul aripilor măririi...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, duminică, 16 noiembrie 2025, Episcopul-vicar, Preasfințitul Filaret de Căpriana, a...
În Duminica a XXII-a după Pogorârea Sfântului Duh, Preasfințitul Filaret, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Adormirea Maicii...

În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc