În Duminica după Botezul Domnului, PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit la Mănăstirea Țigănești
17:47, duminică, 26 ianuarie, 2025 | Cuvinte-cheie: episcop siluan salari, irinarh zavoritul, manastirea tiganesti

În Duminica după Botezul Domnului, ziua pomenirii Sfântului Irinarh Zăvorâtul din Rostov, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar mitropolitan, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Țigănești din raionul Strășeni. Au coliturghisit Arhimandritul Irinarh (Costru), starețul mănăstirii, care și-a prăznuit Ocrotitorul ceresc, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
La această slujbă au participat mulțime de pelerini, printre care și numeroși fii duhovnicești ai Preacuviosului Arhimandrit Irinarh, care au venit să se bucure alături de părintele-duhovnic, în ziua sărbătoririi sfântului ocrotitor.
Odată cu Duminica de după Botezul Domnului se încheie un ciclu de praznice menite să ne reaşeze în dinamica liturgică şi ascetică a vieţii duhovniceşti. Textul evangheliei acestei Duminici, în cuvinte concise, prezintă începutul activităţii Domnului, marcat de îndemnul care reia mesajul Sfântului Ioan Botezătorul: „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia cerurilor“.
Acest îndemn, esențial pentru viața duhovnicească, este subliniat și în scrierile Sfinţilor Părinţi, mai ales cei neptici şi filocalici, care insistă asupra importanței pocăinței. Sfântul Marcu Ascetul ne reamintește: „Nimeni nu-i mai bun şi mai milostiv ca Dumnezeu… însă, El nu va ierta pe nimeni fără pocăinţă… Toate poruncile se reduc la una singură, cea a pocăinţei, căci nu vom fi pedepsiţi pentru mulţimea păcatelor săvârşite, ci pentru cele de care nu ne-am pocăit… Pentru toată lumea, pocăinţa se termină odată cu moartea.”
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Siluan a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, subliniind că pocăința rămâne la fel de actuală pentru omul contemporan precum a fost în primele veacuri creștine. Nevoia de curăție interioară este universală, deoarece Dumnezeu, spre Care tindem, este neschimbat. Deși nivelul de cunoaștere și accesul la informație au evoluat, omul rămâne supus acelorași limite ale firii și are aceeași nevoie de întoarcere către Creatorul său.
După încheierea Sfintei Liturghii, a fost săvârșit un Te Deum, la finalul căruia Preasfințitul Părinte Siluan a transmis mesajul de felicitare și binecuvântare din partea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir pentru Arhimandritul Irinarh, cu prilejul cinstirii Sfântului ocrotitor.
Totodată, Preasfințitul Părinte Siluan i-a adresat omagiatului un cuvânt de felicitare, urându-i Arhimandritului Irinarh viață îndelungată, putere și continuitate în realizarea lucrărilor bineplăcute lui Dumnezeu. De asemenea, i-a mulțumit pentru munca jertfelnică pe care o depune în slujirea sa la Mănăstirea Țigănești.
La rândul său, Părintele Arhimandrit Irinarh a mulțumit Preasfinției Sale pentru rugăciunile înălțate împreună către Bunul Dumnezeu și Sfântul Irinarh, exprimându-și recunoștința față de toți credincioșii care au împărtășit bucuria acestei sărbători.
Sursa: https://manastireacurchi.md/















































Vineri, 19 decembrie 2025, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și...
În Duminica a XXVII-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în zilele de 12 și 13 decembrie 2025, cu ocazia prăznuirii Sfântului Apostol Andrei, cel...
Astăzi… în Biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pre Hristos tuturor mai-nainte îl vesteşte” (Din Troparul Intrării în...
Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, de Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, a săvârșit Sfânta și...
În ziua prăznuirii Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și a tuturor Puterilor Cerești, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Anatolie, Chiriarhul Eparhiei de...
În Duminica a XXII-a după Pogorârea Sfântului Duh, 9 noiembrie 2025, Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din s. Suruceni a...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice