ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
12:24, duminică, 23 februarie, 2025 | Cuvinte-cheie: Duminica Înfricoşatei Judecăţi, ÎPS Mitropolit Vladimir

Nimeni, care nu este bun, nu poate nădăjdui după moarte o soartă bună, chiar de ar număra mii de sfinţi între strămoşii săi, căci fiecare, zice Apostolul, „va lua după cum a lucrat în viaţa cea trupească, ori bine, ori rău” (II Cor. 5, 10).
În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău.
Alături de Înaltpreasfinția Sa, a coliturghisit prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretar Mitropolitan și eclesiarh al Catedralei și soborul de preoți și diaconi ai Catedralei.
La Sfânta Liturghie, în toate bisericile s-a citit Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei (cap. 25, vs. 31-46) care ne prezintă Înfricoșătoarea Judecată:
„Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă: Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut. Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică.”
Evanghelia Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi ne pune în faţă taina şi scopul libertăţii noastre: Şi anume, cum folosim libertatea noastră în timpul vieţii pământeşti? Am folosit libertatea noastră ca să cultivăm iubirea milostivă faţă de semenii aflaţi în nevoi sau am confundat libertatea cu neglijenţă şi nepăsarea faţă de ei ? Evanghelia ne învaţă de fapt că numai când săvârşim binele suntem cu adevărat liberi şi trăim viaţa ca fiind binecuvântare de la Dumnezeu.
Duminica viitoare Biserica se va afla în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md





























În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar al Mitropoliei Moldovei, a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit...
În duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a lăsatului sec de carne), Preasfințitul Filaret a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea ”Adormirea...
„Căci vine ceasul când toate acestea din jurul nostru care par a fi esențiale se vor sfârși, când cele efemere...
Biserica Ortodoxă se va afla mâine, 23 februarie 2025, în Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi (a lăsatului sec de carne). În cele...
Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia care este gătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi...
Cele trei săptămâni de dinainte de Postul Mare – care încep cu a patra duminică de dinainte de Postul Mare...
Cuvânt al arhim. Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, la Duminica Înfricoșătoarei Judecăți. 10 martie 2024 #PrediciPutna ...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău