Un botez de neuitat
7:56, luni, 17 martie, 2014 | Cuvinte-cheie: biserica, botez, copil, cultul penticostal, dragoste, eretici, familia, familie, ortodox, preot, probleme, sfinte taine, slujba, suflet
În biserica bizantină a Sfântului Prooroc Ilie din Tesalonic, o familie din Germania a venit să-și boteze copilul. Situația lor prezenta o serie de probleme: deși băiatul era penticostal , ei fuseseră cununați în Germania într-o Biserică Ortodoxă, de un preot ortodox (!); fata era din Tesalonic și, îndrăgostită fiind de băiat, s-a căsătorit cu el, dând apoi naștere unui copil.
Femeia, cu multă rugăciune, s-a ținut de ceea ce preotul din Germania îi ceruse să aibă grijă, ba mai mult, un act prenupțial prevedea ca pruncii să fie botezați ortodocși.
Așa că, într-o vară au venit cu toate problemele pe capul părintelui Nicolae Manólis. Au adus toate documentele pregătite, aranjate, și amenințând că vor face scandal dacă părintele nu va face botezul. Atitudinea lui, vedeți, era cunoscută dinainte: Tatăl nebotezat și toți ereticii nebotezați, să stea afară din biserică în timpul Tainei Botezului. Bunicul din partea tatălui penticostal, fost pastor în ”biserica” penticostală, amenința că va boteza el însuși copilul în ”biserica” lor.
Părintele Nicolae, la birou, îi spune tatălui: ”Pentru că respecți credința noastră ortodoxă și accepți ca pruncul tău să fie botezat ortodox, să știi aceasta, băiatul meu: credința noastră cere să fii în afara Bisericii la botezul copilului tău, pentru că aparții unei alte biserici, eretice. Astfel, potrivit canoanelor Bisericii Ortodoxe, nu-ți este îngăduit, eretic fiind, să participi la slujba botezului, în Biserică”. Pentru câteva momente s-a instalat tăcerea. Tatăl, cu mult curaj și fermitate, a răspuns: ”Desigur, părinte, cum spuneți, voi sta afară…” Chiar și vocile celor mai recalcitranți au slăbit văzând lărgimea de suflet a acelui tată.
A început catehizarea. Părintele Nicolae o aduse pe nașă lângă el, care tremura ca varga; privind-o, părintele, cu dragoste, sufletul ei se liniști. Oamenii aflați în biserică așteptau, însă, și un alt moment tensionat.
Înainte de începerea Tainei Botezului, părintele Nicolae se întoarse spre mama copilului care stătea ca o orfană, puțin mai în spate. Se aplecă la urechea ei și îi spuse liniștit: ”Tu, fata mea, dacă îți iubești copilul, mergi să stai alături de soțul tău curajos, ca să-l susții, iar eu și nașa vom boteza copilul”. Fata se aplecă, luă binecuvântare și ieși afară lângă soțul ei.
Ce să vă povestesc, frații mei… A fost cel mai emoționant botez pe care l-am trăit… Doar micuțul râdea, toți ceilalți plângeam cu lacrimi de înviere…
În vara următoare, tinerii, familia cea binecuvântată, s-au întors pentru ca părintele Nicolae să-l boteze și pe tată! Se botează robul lui Dumnezeu, Fótios, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Pentru rugăciunile părintelui Nicolae, Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-ne!
E. K.
sursa pemptousia.ro