Episcopul Nicolae a oficiat Dumnezeiasca Liturghie și Taina Sfântului Maslu în Sfânta și Marea zi de Joi, la Mănăstirea Ciuflea
11:16, joi, 17 aprilie, 2025 | Cuvinte-cheie: episcop nicolae rosca, joia mare

Preasfințitul Nicolae, Episcop de Ceadîr-Lunga a oficiat în Sfânta și Marea zi de Joi, Sfânta Liturghie la Mănăstirea ”Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron”, împreună cu soborul de slujitori.
La Proscomidie a fost scos un Sfânt Agneț special și sfințit la această Liturghie, apoi uscat și sfărâmat a treia zi de Paști. Miridele rezultate sunt folosite ca Împărtășanie pentru bolnavi, copii și în situații speciale. Această Sfântă Împărtășanie este păstrată în Chivotul din Sfântul Altar, pe Sfânta Masă.
După oficierea Sfintei Liturghii a urmat Taina Sfântului Maslu de obște la care au participat numeroși credincioși.
Se mai numește și Taina ungerii cu untdelemn sfințit. Are origini biblice clare — iată ce zice Apostolul Iacov:
„Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica și, de va fi făcut păcate, i se vor ierta.”
(Iacov 5, 14-15)
Astăzi, ora 17:00 – Deniile, Utrenia cu citirea celor 12 Evanghelii.
Sursa: https://ciuflea.md/






























În fiecare an, în prima vineri din Săptămâna Luminată, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Icoana Maicii Domnului „Izvorul Tămăduirii”. Praznicul închinat Maicii...
Să învie Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui și să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe...
În dimineața zilei de joi, 9 aprilie, numită și Joia cea Mare, Episcopul Nicolae a oficiat Taina Sfântului Maslu la...
Alesule Împărat al Sionului de Sus, Blândule Biruitor şi Dreptule Izbăvitor, Cel ce întru cele de sus eşti purtat de...
Apărătorul cel mare şi Domn al cerului şi al pământului, pe Tine, Împăratul cel nemuritor, văzându-Te răstignit pe Cruce, făptura...
Biserica Ortodoxă se află astăzi, în Duminica a V-a din Postul Mare, Duminică închinată Sfintei Maria Egipteanca. Cu acest prilej,...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Anatolie, miercuri, 25 martie, după săvârșirea Sfintei Liturghii, Preasfințitul Nicolae, Episcop de Ceadîr-Lunga, a prezidat adunarea clericilor...
