ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat Vecernia Învierii, la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
23:01, duminică, 20 aprilie, 2025 | Cuvinte-cheie: ÎPS Mitropolit Vladimir, vecernia invierii

În seara Duminicii Sfintelor Paști, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, înconjurat de un sobor preoțesc, a oficiat la Catedrala Mitropolitană ”Nașterea Domnului” din Chișinău, Vecernia Învierii, numită în popor și „a doua Înviere”.
Mitropolitul a citit pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Ioan, capitolul al XX-lea, versetele de la 19 la 25: Și fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (Duminica), și ușile fiind încuiate, unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus și a stat în mijloc și le-a zis: Pace vouă! Și zicând acestea, le-a arătat mâinile și coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul. Și Iisus le-a zis iarăși: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi. Și zicând acestea, a suflat asupra lor și le-a zis: Luați Duh Sfânt; Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le veți ține, vor fi ținute. Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci au zis lui ceilalți ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.
Felicitând pe toți cei prezenți cu prilejul Sărbătorii Împărătești a Învierii Domnului, Mitropolitul Vladimir a urat tuturor ca această sărbătoare să aducă armonie între semeni, pentru ca tot poporul binecredincios să se învrednicească de jertfa Mântuitorului de pe Cruce și să se bucure de Învierea dătătoare de mântuire.
La final, ÎPS Vladimir a adus daruri copilașilor prezenți la serviciul divin, după care a dat binecuvântare arhierească drept-măritorilor enoriași.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md/
















În seara Duminicii izgonirii lui Adam din Rai, 22 februarie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova a oficiat...
Toţi cei care doriţi să purcedeţi la nevoinţa postului şi rugăciunii, toţi cei care doriţi să adunaţi roade îmbelşugate din...
Sâmbătă, 21 februarie 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Episcopul Nicolae de Ceadîr-Lunga, vicar al...
Puterea Celui Preaînalt umbrește pe cei ce cu credință și cu evlavie scapă la preaputernicul tău Acoperământ, căci numai ție,...
Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica după Botezului Domnului și...
Pomenirea dreptului cu laude, iar ție destul îți este mărturia Domnului, Înaintemergătorule. Că te-ai arătat cu adevărat și decât proorocii...
În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii S-a arătat: că glasul Părintelui a mărturisit ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te...
