Pr. Varahiil: Până nu ne oprim de la păcate, nu ne putem mântui - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Pr. Varahiil: Până nu ne oprim de la păcate, nu ne putem mântui

22:07, duminică, 23 martie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , , , , ,

Vă propunem spre atenţie un interviu realizat cu Părintele Varahiil de la Sfânta Mănăstire Noul-Neamţ, pentru a afla gândurile şi poveţele unui monah cu trăire deosebită.

Părintele Varahiil a venit la Mănăstirea Noul-Neamţ în anul 1941, pe când avea 23 de ani. După închiderea locaşului sânt, din 1962 până în 1990, s-a nevoit la unele mănăstiri din Rusia şi Ucraina, de unde revine după redeschidere. Împreună cu părintele Serghie, duhovnicul întregii Moldove, ieroschimonahul Selafiil, de 94 de ani, Sfinţia Sa constituie veriga celor mai înaintaţi în vârstă călugări de la Noul-Neamţ. Iată unele învăţături, adunate de la bătrânul Varahiil.

Corespondentul: Părinte, cum se pot mântui creştinii în zilele de azi ?

Părintele Varahiil: Trebuie să avem credinţă dreaptă în Dumnezeu. Să nu fim căldicei. Să ştim că Dumnezeu este veşnic, nu are nici început nici sfârşit şi că El este o fiinţă în trei persoane – Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Sfântul Duh. Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu a fost trimis pe pământ ca să ne boteze în numele Sfintei Treimi, ca să ne dea prin aceasta viaţă veşnică. El ne-a dat poruncile şi Legea dreaptă, prin care ne putem mântui sufletele. Creştinul nu se poate mântui în afara Bisericii, care prin aşezământul său şi Tainele care vin de la Mântuitor, ne duce spre viaţa veşnică.

Cor. Părinte, unii creştini vin la Biserică mai rar – la cununie, la botez. Ei se vor mântui?

P.V. Asta e puţin. Asta-i de formă. Creştinul trebuie să urmeze posturile, praznicele dumnezeieşti, să se roage şi acasă şi la biserică. Trebuie să se mărturisească şi să se oprească de la păcate, să se împărtăşească, cum se cuvine după rânduiala Sfintei Biserici. Altfel nimeni nu-şi salvează sufletul pentru viaţă veşnică.

Cor. Ce le puteţi spune celor care zic că nu pot posti?

P.V. Postul nu înseamnă să nu mănânci nimic. Aceasta înseamnă în zilele rânduite să nu mănânci de frupt. Da de mâncare de sec omul nu moare – pâine, şi la pâine cartofi, pătlăgele şi toate celea câte sunt. Asta în zilele rânduite – în posturi, miercurile şi vinerile. Postind astfel, oamenii îşi curăţesc sufletul de patimi şi devin mai sănătoşi şi cu trupul, şi cu sufletul.

Cor. Există o părere că Dumnezeu e milostiv şi ne va ierta, cu toate păcatele noastre…

P.V. Până nu ne oprim de la păcate, nu ne putem mântui, nu trebuie să ne amăgim singuri pe noi. Dumnezeu e bun, dar trebuie să facem voia Lui. Dar dacă facem voia noastră, atunci Dumnezeu nu ne poate primi.

Cor. Părinte Varahiil, astăzi unii creştini nu vin la biserică, zicând că preoţii sunt răi. Au ei dreptate?

P.V. De fapt sunt în ziua de azi preoţi, care nu prea ştiu legea, nu au frică de Dumnezeu. Dar Dumnezeu totuşi lucrează printr-ânşii, căci ei au Darul ce li s-a transmis prin Taina Preoţiei. Dacă preotul este păcătos, el o să răspundă de păcatele lui, dar rânduielile pe care le face au har lucrător. Oamenii nu trebuie să-i judece, căci îşi iau păcate mari asupra lor, trebuie să-i lase la voia Domnului. El le va răsplăti după faptele lor. Dacă preotul face păcate, să nu le facă şi oamenii. Trebuie să ascultăm şi ne vom mântui prin asemenea preot, după credinţa noastră.

Cor. Foarte mulţi creştini vin la Mănăstirea Noul-Neamţ să se mărturisească, să facă alte rânduieli. De ce vin anume la mănăstire?

P.V. Oamenii vin aici pentru că preoţii sunt mai învăţaţi şi-s călugări, credincioşi. Şi înainte în mănăstire viaţa era mai severă decât în biserica de mir, fiindcă aici e altă rânduială, mai multă rugăciune.

Cor. Ce le puteţi spune celor care se abat de la credinţa ortodoxă?

P.V. Acum sunt foarte multe secte, mii de secte. Toţi aceşti oameni, dacă nu se vor pocăi, sunt prăpădiţi. Sectele sunt o lucrare a diavolului. Numai cei care sunt în credinţa dreaptă, adevărată, cea pe care ne-a lăsat-o Mântuitorul, se mântuiesc. Dar ceilalţi, chiar dacă nu înţeleg, se duc în iad, fiindcă ei sunt în afara Bisericii, în afara trupului lui Hristos. Degeaba se laudă unii că sunt pocăiţi, mântuiţi. Diavolul i-a amăgit şi ei merg pe calea lui.

Cor. Ce ne puteţi spune despre mândrie, se spune că oamenii în ultimele vremuri vor fi mândri şi răi…

P.V. Mândria este cel mai mare păcat. Din cauza mândriei, Lucifer, care era cel mai mare dintre îngeri, a căzut. Şi cu el au căzut o treime din îngeri. Dacă îngerii, care erau frumoşi la chip, când au căzut s-au transformat în demoni urâţi şi straşnici la chip, apoi oamenii din mândrie se fac mai straşnici ca demonii. Dar noi n-avem de ce ne mândri, căci toate faptele bune nu le facem noi, le face Dumnezeu prin noi.

sursa: http://curierulortodox.info/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com