ÎPS Arhiepiscop Anatolie și PS Episcop Nicolae au liturghisit în duminica a VI-a după Paști, la Mănăstirea Ciuflea
16:12, duminică, 25 mai, 2025 | Cuvinte-cheie: episcop nicolae rosca, ÎPS arhiepiscop Anatolie

În Duminica VI-a după Paști (a Orbului din naștere), la catedrala „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron” din cadrul complexului-monahal Ciuflea, Sfânta Liturghie a fost săvârșită cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, de către ÎPS Anatolie, Arhiepiscop de Cahul și Comrat și vicarul-eparhial, PS Nicolae, Episcop de Ceadîr-Lunga înconjurați de un sobor de preoți și diaconi și credincioșii prezenți.
Evanghelia Duminicii numită „a vindecării Orbului” continuă șirul Evangheliilor din perioada de după Sfintele Paști, în care se prezintă o mulțime de vindecări săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos ca să înțelegem puterea Lui mântuitoare și dătătoare de viață.
Scopul Evangheliei de astăzi este acela de a arăta că uneori mai ușor îl mărturisesc orbii din naștere pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, decât cei care, deși văd cu ochii trupești, nu cred în El. Cu alte cuvinte, Evanghelia ne arată că mai mare boală este necredința sau orbirea spirituală decât orbirea trupească sau fizică și că mai ușor se vindecă cineva de orbirea trupească decât de orbirea sufletească a necredinței.
Vedem cât de mare este iubirea lui Dumnezeu și cât de mare este lucrarea harului lui Dumnezeu în oameni. De aceea, împreună cu orbul vindecat mărturisim și noi că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om din iubire pentru oameni și pentru mântuirea lor, și, luminați de harul lui Iisus, ne închinăm Lui, spre slava Preasfintei Treimi și spre mântuirea noastră.
Sfânta Liturghie a fost urmată de un te-deum în care s-a cerut mijlocirea către Tronul Ceresc a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și a Sfinților ocrotitori ai Mănăstirii.
În încheiere, Preasfințitul Nicolae a oferit consilierului Eparhiei de Cahul și Comrat, dl Ruslan Railean, distincția acordată de ÎPS Mitropolit Vladimir – Ordinul ”Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”, în semn de recunoștință pentru activitatea sârguincioasă spre binele și întru mărirea Bisericii Ortodoxe din Moldova.
Sursa: https://ciuflea.md



































În duminica de după Botezul Domnului, zi care în acest an a coincis cu Duminica lui Zaheu Vameșul și cu...
Pomenirea dreptului cu laude, iar ție destul îți este mărturia Domnului, Înaintemergătorule. Că te-ai arătat cu adevărat și decât proorocii...
„În Iordan botezandu-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat; ca glasul Părintelui a marturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te,...
Boboteaza – această sărbătoare ne amintește de Botezul Domnului Iisus Hristos în apele Iordanului. Momentul, numit și Epifania sau Teofania, reprezintă începerea activității...
Sâmbătă, 15 ianuarie 2026, în ziua cinstirii Sfântului Cuvios Serafim de la Sarov, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a liturghisit la hramul...
Miercuri, 14 ianuarie 2026, zi de mare însemnătate pentru Biserica Ortodoxă, sunt prăznuite Tăierea împrejur cea după trup a Domnului...
În Duminica I după Nașterea Domnului, Preasfințitul Nicolae, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Ciuflea din Chișinău. Pericopa...
