ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit în duminica Vindecării slugii sutaşului, la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
13:35, duminică, 6 iulie, 2025 | Cuvinte-cheie: ÎPS Mitropolit Vladimir, vindecarea slugii sutaşului

În Duminica a IV-a după Cincizecime (a Vindecării slugii sutaşului), Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Capitală.
Întâistătătorului i-au coliturghisit prot. mitr. Vadim Cheibaş, secretar al Mitropoliei şi eclesiarh al Catedralei împreună cu soborul de preoți și diaconi ai Catedralei.
În timpul Sfintei Liturghii, viețuitorii Mănăstirii Dobrușa, ierodiaconul Agafonic (Ceban), absolvent ATOM 2025 a fost hirotonit în treapta de ieromonah iar ipodiaconul Ambrozie (Sîrbu), elev al Seminarului Teologic anul I, a fost hirotonit în treapta de ierodiacon.
După Rugăciunea Domnească – Tatăl Nostru, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a binecuvântat pe părintele Vadim pentru a rosti cuvânt de învățătură în cadrul căruia a explicat pericopa evanghelică ce istorisește vindecarea slugii sutașului roman din Capernaum, arătând că numai prin credință și fapte bune putem dobândi Împărăția Cerurilor.
Credința este condiția esențială pentru dobândirea mântuirii, este modul prin care primim harul divin, care ni se oferă prin Hristos, pentru a conlucra cu el. Credința este ea însăși un dar al lui Dumnezeu, în sensul că ea nu ar fi posibilă dacă nu s-ar simți chemarea și atracția harului lui Hristos, care o provoacă.
Având exemplul credinței sutașului care s-a rugat pentru sănătatea slujitorului său, să-L mărturisim pe Mântuitorul Hristos ca Dumnezeu, Proniator al vieții noastre și să vestim cu voce tare binele pe care Dumnezeu îl face clipă de clipă vieții noastre.
La finalul rostirii predicatoriale, mai mulți dintre enoriașii veniți la Casa Domnului au primit Sfânta Euharistie, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md













































În Duminica a XXII-a după Pogorârea Sfântului Duh, 9 noiembrie 2025, Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din s. Suruceni a...
Joi, 6 noiembrie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, a primit la Palatul Mitropolitan din Chișinău vizita Înaltpreasfințitului...
Miercuri, 22 octombrie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, a primit la Palatul Mitropolitan din Chișinău vizita Înaltpreasfințitului...
Credincioșii parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Flămînzeni, raionul Sîngerei, au trăit momente de bucurie, duminică, 19 octombrie, prilejuite de...
Maica Domnului luminează cu cinstitul ei Acoperământ „pe poporul ce o mărturiseşte întru credinţă, din curată inimă, ca adevărată Maică...
Toată firea îngerească îți aduce laudă, pentru că ești cu adevărat Maica lui Dumnezeu și apărătoarea tuturor celor ce se...
În Duminica a XVII-a după Cincizecime, 5 octombrie, zi în care Biserica Ortodoxă din Moldova sărbătorește independența sa, Înaltpreasfințitul Vladimir,...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău