Există preoţi preoţi cu har şi preoţi „fără har”?

Unii credincioşi, dintr-o neînţelegere alimentată de indiferenţă şi uneori, din neştiinţă, cataloghează greşit slujitorii sacramentali ai Bisericii în două mari categorii: preoţi cu har şi preoţi „fără har”. În această clasificare, criteriile utilizate sunt de cele mai multe ori nefondate şi abordate trunchiat.

De pildă, când un slujitor al Domnului nu este înzestrat cu o voce deosebită sau nu poartă barbă este trecut în categoria preoţilor „fără har”, adică un preot incapabil să mijlocească legătura dintre credincioşi şi Dumnezeu. Aceste trăsături exterioare ale persoanei preotului conferă o anume sobrietate, dar a nega prezenţa harului lucrător dumnezeiesc în aceşti oameni este un lucru exagerat. Un alt criteriu este cel al modului săvârşirii sfintelor slujbe. Astfel, dacă fostul preot obişnuia să săvârşească anumite rânduieli netipiconale (parastase în Joia Mare, spovedanii în timpul slujbelor, atingerea capetelor credincioşilor cu Potirul şi Discul etc.), iar preotul nou numit nu îndeplineşte fidel aceste „tradiţii”, riscă să fie aşezat în „ceata” preoţilor „fără har”. De asemenea, un preot tânăr este privit cu suspiciune de unii credincioşi ca fiind „fără har”, din cauza vârstei şi deci, de neluat în seamă.

Pentru îndreptarea şi lămurirea celor de mai sus recomandăm tuturor celor care se confruntă cu asemenea păreri ispititoare să nu uite că învestirea unui slujitor cu puterea harului preoţiei are loc prin primirea Tainei Hirotoniei sau a Preoţiei. În cadrul acestei rânduieli „dumnezeiescul har care pe toate cele neputincioase le plineşte”, aşa cum rosteşte episcopul având mâinile pe capul viitorului preot, puterea sacramentală (sfinţitoare), slujitoare şi conducătoare se coboară asupra lui imprimându-i un caracter de neşters, făcându-l membru al tagmei clericale cu toate drepturile şi obligaţiile.

După acest moment harul preoţiei devine lucrător prin noul slujitor investit cu acest ritual de origine apostolică. Totodată, nu trebuie uitate cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari” (I Cor. 1, 27), cuvinte ce oferă cheia înţelegerii problemei. Nu aspectul strict exterior al unui preot relevă prezenţa sau absenţa harului preoţiei. Din aceste considerente nici un preot nu poate fi numit ca neavând har, deoarece puterea i-a fost conferită prin această Taină îndeplinindu-se rânduielile canonice în vigoare. Numai în cazul când cel hirotonit este învestit de un episcop nevalid (nerecunoscut de Biserică) sau pseudoepiscop, atunci nici taina nu are loc şi cel în cauză nu poate fi numit nici măcar preot, pentru că numai harul preoţiei primită canonic conferă această denumire.

Sursa „Ziarul Lumina„