Dacă iubeşti, trebuie să poţi avea răbdare

Mintea fiecăruia dintre noi se blochează câteodată şi, adesea, ne tulburăm pentru că nu reuşim să găsim o soluţie când suntem în încurcătură. Aceasta, însă, şi alte complicaţii au nevoie de multă reflecţie interioară înainte de a fi exprimate în cuvinte. Orice intervenţie din partea celuilalt în această frământare interioară, cu întrebări insistente ca: „Spune-mi o dată ce ai…” „Pe tine te frământă ceva…” sau „Dacă nu vorbeşti, treaba ta… ”, constituie motiv de enervare şi este lipsă evidentă de politeţe.

Convingerea că ştim foarte puţine lucruri despre consoarta noastră, chiar dacă suntem căsătoriţi de multă vreme, este unul din principalele motive care m-au determinat să scriu aceste scrisori. Să nu uităm aceasta şi să nu avem pretenţii exagerate.

Avem dreptul, desigur, să ştim unele lucruri despre tovarăşul nostru de viaţă „numaidecât, acum”. La fel şi el. Multe altele, însă, au nevoie de timp ca să poată trece puntea comunicării dintre noi. De aceea, a iubi aşa cum trebuie înseamnă să poţi avea răbdare. Tema aceasta este infinită. Aud din nou de departe cunoscutul toboşar care cântă, totdeauna, aceeaşi melodie: drumul către ceruri este lung şi anevoios! Acelaşi lucru se întâmplă şi cu arta comunicării dintre noi. Dacă, totuşi, insistaţi să o învăţaţi, este posibil să simţiţi, cândva, una dintre cele mai puternice emoţii; va fi clipa când veţi putea comunica fără cuvinte, „în tăcere”. Va fi o clipă minunată. Veţi face plimbări lungi, veţi sta pe malul mării şi, în aceeaşi clipă, sufletele voastre vor împărtăşi aceleaşi sentimente într-o comunicare tacită. Cuvintele nu-şi vor mai avea rostul şi inimile voastre se vor bucura în pace. Îţi voi încredinţa rugăciunea pe care mă străduiesc să o repet înainte de fiecare predică a mea. Am luat-o de la un profesor înţelept, care cunoştea valoarea lucrurilor ce se spun şi greutatea lucrurilor care nu se spun. Poate vă va fi preţioasă în viaţa voastră comună: „Pune, Doamne, pază gurii mele și uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele”.

Extras din Charlie W. Shedd, Scrisori Caterinei, Editura Bizantină, București, p. 64-65