Din clipa în care ne întoarcem la Dumnezeu, începe un proces de tămăduire fundamentală
9:20, joi, 4 februarie, 2016 | Cuvinte-cheie: ajutorul Lui Dumnezeu, sfaturi duhovnicești, sofronie saharov, vindecare

El ne tămăduieşte sufletul din orice boală dându-i energii noi, luminându-l cu o lumină neînserată. Experienţa străveche a vieţii în Biserică a dovedit fără greş faptul că pentru rugăciune, adică pentru Dumnezeu, nici o boală a duhului nu este incurabilă.
Putem să ne naştem în cele mai nefavorabile împrejurări. Putem creşte în medii ignorante, dure şi chiar criminale, putem să fim atraşi de exemplele de vieţuire generale din jurul nostru. Putem suferi orice fel de lipsuri, ocări, pierderi. Putem fi diformi din naştere şi putem şti ce înseamnă a fi dispreţuiţi, răniţi, respinşi.
Tot ceea ce e nenorocire în lumea de astăzi îşi poate lăsa amprenta asupra noastră. Dar, din clipa în care ne întoarcem la Dumnezeu, din clipa în care ne-am hotărât să urmăm poruncile Lui, începe un proces de tămăduire fundamentală. Şi nu numai că suntem vindecaţi de rănile sau patimile noastre, dar chiar şi înfăţişarea noastră exterioară se poate schimba.
Acest lucru s-a întâmplat adeseori la Sfântul Munte. Soseau oameni zdrobiţi şi reduşi la o stare jalnică de mulţi ani de vieţuire depravată, însă, după o scurtă perioadă de adâncă pocăinţă, feţele lor deveneau plăcute la vedere, vocile lor se schimbau, se mişcau diferit şi duhul strălucea luminos înăuntrul lor.
Arhim. Sofronie Saharov, Rugăciunea, experiența Vieții Veșnice, Editura Pelerinul, p. 59-60


Atunci când creștinii ortodocși încep o anumită lucrare, ei cer binecuvântarea lui Dumnezeu; uneori cer săvârșirea unor rugăciuni speciale pentru...
Este adevărat că atingând o floare, omul păstrează mirosul acesteia. La fel se întâmplă şi când atingi sfinţenia. Dar aceasta...
Dacă ai nevoie de ajutorul lui Dumnezeu atunci ascultă zilnic această rugăciune a Părintelui Arsenie Boca. Roagă-te cu încredere și...
Ce folos vom avea de nu ne vom smeri unii faţă de alţii, ci, dimpotrivă, ne vom turbura şi ne...
Curăţiţi-vă inima de toată murdăria şi păstraţi-o curată, copiii mei, ca să vină Domnul şi să Se sălăşluiască înlăuntrul vostru,...
Dumnezeu cheamă pe toţi. Dar nu toţi răspund chemării Lui. Cei ce au răspuns sunt greu încercaţi de către Dumnezeu,...
Cum să ne rugăm lui Dumnezeu dacă ne rugăm mereu de oameni, care fără ajutorul lui Dumnezeu nu pot să...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău