ÎPS Mitropolit Vladimir a primit vizita dlui Fiodor Ursu, președintele organizației „Moștenirea moldovenească” din Sankt Petersburg
14:28, joi, 16 octombrie, 2025 | Cuvinte-cheie: mitropolit vladimir

Joi, 16 octombrie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova, a avut o întrevedere cu dl Fiodor Ursu, președintele Organizației Publice Regionale pentru dezvoltarea culturii moldovenești, asistență socială și juridică pentru cetățeni „Moștenirea moldovenească”, cu sediul în orașul Sankt Petersburg, Federația Rusă.
În cadrul discuțiilor, au fost abordate aspecte legate de promovarea valorilor culturale și spirituale ale poporului nostru, sprijinirea comunităților locale și consolidarea inițiativelor sociale și juridice în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova.
Întâlnirea a subliniat importanța colaborării între Biserică și organizațiile societății civile pentru păstrarea tradițiilor, a credinței și pentru sprijinirea aproapelui.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,
www.mitropolia.md


Stimați pedagogi și dascăli, Dragi slujitori ai școlii și ai educației, Iubiți fii și fiice duhovnicești, Ziua Mondială a Educației...
În contextul vizitei de sâmbătă, 26 septembrie 2026, la Casa de Milostenie „Sfânta Cneaghină Elizaveta” din Chișinău, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir...
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, a vizitat sâmbătă, 26 septembrie, biserica „Sfinții Moldovei” și Casa de Milostenie...
Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte. Şi cu Crucea Ta păzeşte...
Împărătesei celei alese mai înainte de veci, Împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului și a pământului, care a...
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a vizitat, miercuri, 16 septembrie 2026, Mănăstirea Stavropighială „Nașterea Domnului” din Zăbriceni, raionul Edineț. Înaltpreasfinția Sa a...
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a vizitat Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare”, aflată în construcție, Centrul Eparhial și Seminarul Teologic...
