PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din s. Butuceni, Orhei
11:39, vineri, 24 octombrie, 2025 | Cuvinte-cheie: butuceni, manastirea butuceni

Joi, 23 octombrie 2025, în ziua prăznuirii Sfântului Cuvios Ambrozie de la Optina, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar mitropolitan, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din satul Butuceni, raionul Orhei. Au coliturghisit starețul așezământului, arhimandritul Vladimir (Poia), împreună cu arhimandritul Irinarh (Costru), starețul mănăstirii Țigănești, precum și un sobor de preoți și diaconi.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Siluan a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre viața și virtuțile Sfântului Ambrozie de la Optina, evidențiind importanța credinței statornice, a rugăciunii neîncetate și a smereniei în viața fiecărui creștin. Episcopul a subliniat rolul sfinților ca modele de trăire duhovnicească, care ne călăuzesc spre mântuire și ne încurajează să ne încredințăm în totalitate purtării de grijă a lui Dumnezeu.
După încheierea Sfintei Liturghii, în curtea mănăstirii a fost sfințit un chip al Maicii Domnului. În continuare, Preasfințitul Părinte Siluan a transmis mesajul de felicitare și binecuvântare din partea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, adresate arhimandritului Vladimir (Poia) cu prilejul celei de-a 32-a aniversare a zilei de hirotonie.
La rândul său, Părintele Arhimandrit Vladimir și-a exprimat recunoștința față de Preasfinția Sa pentru rugăciunile înălțate împreună către Bunul Dumnezeu și a mulțumit tuturor credincioșilor care au împărtășit bucuria acestei sărbători, reafirmând importanța unității în rugăciune și a păstrării tradițiilor duhovnicești în viața mănăstirii.
Sursa: https://manastireacurchi.md/


























Cuvintele credinței, emisiune din 27 iulie 2014 Complexul monastic Orheiul Vechi, Butuceni. Autor: Iulian Proca Sursa: www.trm.md...
Hram: Adormirea Maicii Domnului Adresa: MD-3552, s. Butuceni, judeţul Orhei Tel: 0-235-56-244; mob: 0796-93-140 Stareţ – Egum. Vladimir (Poia) Aşezare:...
Mănăstirea rupestră „Butuceni” (jud. Orhei) este situata pe râul Răut, lângă satul cu acelaşi nume, la 15 km depărtare de...
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău