Mănăstirile rupestre "Butuceni" şi "Peştera" - File de istorie - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Mănăstirile rupestre „Butuceni” şi „Peştera” – File de istorie

20:49, sâmbătă, 8 februarie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , , ,

Mănăstirea rupestră „Butuceni” (jud. Orhei) este situata pe râul Răut, lângă satul cu acelaşi nume, la 15 km depărtare de mun. Orhei. Este amplasată pe un promontoriu (cap) de pe malul drept, stâncos şi abrupt al Răutului, constituit din roci calcaroase.

În „Descrierea Moldovei” a lui Dimitrie Cantemir găsim o mică notiţă cu privire la „ruinele unui târg vechiu, pe care locuitorii îl numesc Orhei Vechiu. De pe situaţia lui se vede că răspunde lui Petrodava din vechia Dacie”. Autorul precizează această localitate „pe malul de apus al lacului, în pădurile dimprejur”, lacul se găseşte nu departe de târgul Orhei „spre răsărit”, unde este şi o „insulă frumoasă”. (Dimitrie Cantemir „Descrierea Moldovei”).

D. Cantemir, facând o mică confuzie în ce priveşte situaţia geografică a vechiului târg, fără îndoială a avut în vedere localitatea numită „Peştera” de pe malul Răutului, lângă satul Trebujeni, la o distanţă de vre-o 15 km de la Orheiul de astăzi spre răsărit, unde se văd şi acum urmele unei cetăţi mari. Desigur că în legătură cu aceasta cetate a fost şi biserica veche din comuna Butuceni.

Malul Răutului, stâncos în general, pe măsura ce se apropie de Nistru devine atât de înalt şi abrupt, încât pe distanţe mari este imposibil de a-l coborî sau urca; sunt locuri unde Nistru-a călcat piciorul omenesc. În apropiere de Trebujeni, cursul râului se încolăceşte în aşa fel, că formează o peninsulă rotundă, prinsă numai cu o făşie îngustă de pământ cu restul terenului. Malul acestei peninsule e lin, cu o uşoară urcare spre limba de pământ, care o leagă de cu împrejurimile; în general nivelul acestei porţiuni de pământ este mai jos decât nivelul terenului din jurul râului. Malul stâng al Răutului, adică malul opus, este atât de stâncos şi abrupt, încât formează un zid de apărare naturală, în forma de semicerc. Pe această peninsulă atât de bine apărată se văd urmele oraşului despre care vorbeşte Cantemir. Valuri, resturi de cărămidă, piatră şi moluz, arată că aici a fost un oraş mare. Se distinge şi locul, unde a fost biserică, cu cimitir în jur. Câteva pietre de la cimitir au gravată pe ele crucea în forma ei moldovenească. Aceasta dovedeşte, că chiar dacă aici a fost vreodată Petrodava, ceeac ce este foarte posibil, ea devine, mai pe urmă un oraş moldovenesc, poate chiar Orheiul Vechi. Cercetări mai desluşite şi săpături ar desluşi această chestiune.

Pe malul opus cetăţii, în stâncile dinspre miază-zi se văd ferestrele şi uşa bisericii din Butuceni. Ca să pătrunzi în biserică în vechime trebuia să treci râul şi să e urci pe trepte de piatră, astăzi ruinate, până pe la mijlocul malului stâncos. Aici o întrare la dreapta ducea într-o galerie aproape rotundă, săpată în stâncă de o înălţime de 1,3-1,4 mai, formată dintr-o sală în jurul căreia sunt aşezate 11 caverne mici, despărţite una de alta printr-un zid natural; fiecare din aceste caverne este cam de 4-5 metri pătraţi. Pereţii acestei galerii sunt afumaţi; pe ei sunt gravate în câteva locuri cruci. Se vede că aici au fost cândva chilii, unde locuiau călugării. Din galerie urci câteva trepte pe un coridor îngust spre stânga şi dai în biserica săpată şi ea în piatră. O uşă, care duce pe o terasă şi trei ferestre, deschid o panoramă admirabilă asupra Răutului, care şerpuieşte jos, şi asupra fostei cetăţi. Biserica de o lungime cam de zece metri este împărţită în trei părţi: altarul, cu o mică cavernă în fund, corul şi nartexul. Altarul se desparte de cor prîntr-o catapeteasmă (=iconostas=peretele despărţitor între altar şi restul bisericii) de lemn, iar corul de nartex prîntr-o icoană mare în postament, şi rame aşezată în mijlocul bisericii. De deasupra icoanei, din bolta de stâncă se vede că pe vremuri curgeau şi picături de apă, care se adunau într-un vas dinaintea icoanei. Biserica este boltită, adică stânca a fost tăiată, dânduse tavanului bisericii forma de boltă. Din biserică, astăzi părăsită, o galerie duce spre miază-zi; galeria îngustă de 1,5 metri şi de o lungime de 20 metri cu un urcuş uşor se termină cu un gârlici, pe partea opusă a coamei stâncoase, care iese la o nouă cotitură a Răutului, unde se începe satul Butuceni. Deasupra gârliciului se înalţă o clopotniţă, zidită în secolul al XIX-lea.

Biserica din Butuceni nu figurează în catagrafia bisericilor din anii 1812-1813. Acest fapt face să se creadă legenda, care se confirmă şi de către cronica bisericii, că biserica din Butuceni cu mănăstirea a fost părăsită cine ştie când de călugări. Scările dinspre Răut s-au dărâmat, astfel că nimeni nu putea pătrunde în biserică. Pe la anul 1820 locuitorii din Butuceni, având nevoie de biserică au săpat în stâncă un coridor dinspre Butuceni şi au întrat în biserică, găsind numai o evanghelie pe masa din altar. În biserică s-au păstrat câteva icoane cu inscripţii moldoveneşti din secolul al XVIII-lea sau poate şi al XVII-lea în aşa fel:

„POCĂIŢIVĂ, POCĂIŢIVĂ CĂ SAU APROPIAT ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU. CĂ IATĂ POMUL ŞI SĂCUREA LA RĂDĂCINA (sic) LUI ZACI”

Icoanele sunt pictate pe lemn şi pe pânză. Aceste din urma vădesc influenţa şcoalei de pictură italiene. Cărţi şi alte obiecte bisericeşti nu s-au păstrat.

Dacă asupra bisericii din Butuceni nu avem nici un fel de date în ce priveşte zidirea ei, în apropiere de această biserică, la 1-1,5 km mai sus pe Răut, în faţa aceleiaşi cetăţi, se găseşte un rând de grote, una lângă alta, care dovedesc că şi aici a fost o mănăstire, legată cu aceeiaşi cetate. Unele de grote sunt astupate de blocuri de piatră căzute de deasupra. În unele din ele sunt paturi de piatră în mici caverne, ca şi acelea de la biserica din Butuceni. La întrarea uneia din ele găsim următoarea inscripţie:

„IEROMONAH PAISIE”

Cea mai mare din caverne a fost biserică, în forma celei de la Butuceni, însă cea mai joasăşi mai mică; deasupra întrării citim numele ziditorului (în limba slavonă), adică:

„ACEASTĂ MĂNĂSTIRE A FĂCUT-O ROBUL LUI DUMNEZEU BOSII PÂRCĂLABUL ORHEIULUI CU SOŢIA ŞI COPIII SĂI ÎN CINSTEA DOMNULUI DUMNEZEU PENTRU IERTAREA PĂCATELOR SALE SELEVEASTR ANUL 7183 (1675)”

Se pune întrebarea, dacă Orheiul în timpul lui Cantemir se găsea unde este astăzi, cu două-trei decenii mai înainte, adică la anul 1675, putea el să fie în localitatea Peştera, adică acest oraş a fost transformat în ruine într-un timp aşa de scurt? Sau poate aici a fost un alt oraş, cu care mănăstirea era în legătură? Şi aceasta întrebare poate fi rezolvată numai prin săpături la faţa locului.
Pe stânca din afară de biserică se mai pot citi următoarele inscripţii şterse de vreme (în limba slavonă):

„POMENEŞTE DOAMNE SUFLETELE ROBILOR LUI DUMNEZEU CHIRIAC CU SOŢIA, ROBUL LUI DUMNEZEU TODER CRĂŞĂN”

„POMENEŞTE DOAMNE … IEROMONAH VASILIE IGUMEN ŞI FIUL LUI IEREUL … DELA” …

O inscripţie cu greu citită vorbeşte în limba moldovenească:

„ACEST ZAPIS ESTE A LUI VASILE ADEESCUL ŞI CU RĂZĂŞII RAŢĂLEC (?) ÎN ZILELE LUI CONSTANTIN VODĂ DUCA ÎN IVANCE ŞI AU FOST STEŢ HATMAN LA UCRAINA ŞI NOI AM ERNAT ATUNCE AICI LETO 7198 (1690) NOIABRI 20”

Mănăstirea zidită de către pârcălabul Orheiului Bosie, condusă într-o vreme de un egumen Vasilie şi de un fiu al său, mănăstirea care a adăpostit într-o iarnă, pe la 1681 şi ceva, când Constantin Duca era în Ucraina, pe Adeeacul cu răzăşii lui, poate cazaci moldoveni, există şi în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea* (*comuna Trebujeni de lângă Peştera la începutul secolului al XIX-lea aparţine mănăstirii Golia. Poate acest fapt este în legătură cu mănăstirile dispărute.).

În stâncă, la întrare în biserică s-a păstrat locul unei icoane, care a fost zugrăvită pe piatră cu vopsea roşie şi verde, şi unde s-a păstrat anul 1772. Adică mănăstirea lui Bosie a existat mai bine de o sută de ani. Când, prin ce împrejurări s-a desfiinţat ea, ce rol a jucat în viaţa ţinuturilor de lângă Nistru, este o chestiune la care nu putem răspunde. Presupunerile unor cercetători, care vor să facă din mănăstirea pârcălabului de Orhei, o mănăstire ucraineană este mai mult decât naivă.

În tot cazul, aceste locuri ne arată că aici cândva a fost un centru puternic moldovenesc. Aceasta se dovedeşte încă prîntr-o mărturie: la un kilometru spre apus de la clopotniţa bisericii din Butuceni, pe o limbă de pământ scăldată de apele Răutului, se găseşte o piatră mormântală, pe care se poate citi:

„AICE … FECIORII ATĂLUI … IORDACHI GUGUŢENC[u] NEPOTU LUI DUMITRAŞCU PORTĂRESCUL biv LOGOFET 1628 (?)”

Dacă cifrele din urmă au fost citite drept, ar urma că aceste cuvinte în limba moldovenească pe o piatră, fără îndoială veche, au fost gravate la anul 1628.

Sursa: http://istoria.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com