Religia ar putea deveni obligatorie în școlile bulgărești. Patriarhia Bulgară salută decizia Parlamentului
11:50, vineri, 24 octombrie, 2025 | Cuvinte-cheie: Bulgaria, patriarhia bulgariei, religia in scoala

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare a salutat cu bucurie decizia Adunării Naționale din Bulgaria de a adopta, în primă lectură, modificările legislative care prevăd introducerea disciplinei „Virtuți și Religie” ca materie obligatorie în școli.
Într-un comunicat transmis după votul din Adunarea Națională, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare a exprimat „o deosebită bucurie și mulțumire” pentru acest progres legislativ, considerându-l „un eveniment mult dorit de poporul ortodox bulgar”.
„Salutăm înțelepciunea și responsabilitatea manifestate de deputați la votarea în primă lectură a modificărilor din Legea educației preșcolare și școlare, care va permite tuturor copiilor și tinerilor din patria noastră să se atingă de comoara sfintei Ortodoxii, să cunoască adevărurile credinței și să se apropie de virtuțile veșnice ale lui Hristos”, se arată în mesajul Patriarhiei Bulgare.
Reprezentanții Bisericii Ortodoxe Bulgare au subliniat că această inițiativă reprezintă o restaurare a unei tradiții întrerupte în perioada regimului ateist, când educația religioasă a fost eliminată din sistemul de învățământ.
„Ne rugăm lui Dumnezeu ca acest proces să se încheie cu bine. Biserica a depus și va continua să depună eforturi pentru educarea și formarea creștină a tinerilor și a tuturor credincioșilor”, se mai afirmă în comunicat.
Potrivit BTA, proiectul de lege care prevede introducerea disciplinei „Virtuți și Religie” ca materie obligatorie în sistemul educațional bulgar a fost aprobat cu 169 de voturi în primă lectură, urmând ca forma finală și programa să fie stabilite după dezbaterea și votul final din Parlament.
Foto credit: Patriarhia Bulgariei
Sursa: www.basilica.ro

Fost-a acest părinte un om trăitor după duh, bine credincios si iubitor de Hristos, temător de Dumnezeu – slujindu-I Lui...
Biserica Bulgară va alege în curând un nou Patriarh. Este foarte greu de spus cine va ocupa această funcție, dar...
Corul feminin de cameră RENAISSANCE de la Catedra Pedagogie muzicală a Academiei de Muzica Teatru si Arte Plastice (AMTAP) din Chișinău...
„Le-am spus mitropoliților când m-au sunat și i-am sunat și eu să facă tot posibilul să mențină distanța între credincioși,...
În capitala Bulgariei este planificat a fi construită o biserică în cinstea Sfântului Serafim Sobolev, făcătorul de minuni din Sofia, anunţă...
În perioada 7-11 iunie 2019, două coruri studențești de la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău au...
Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei, a ajuns vineri după-amiază la Sofia, în cadrul unei vizite oficiale prilejuite de împlinirea a...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău