ÎPS Mitropolit Vladimir: Casa Milosteniei a Bisericii Ortodoxe din Moldova – o lucrare a milei care dăinuie în timp
11:42, vineri, 16 ianuarie, 2026 | Cuvinte-cheie: mitropolit vladimir

„Fericit este cel ce înțelege pe sărac și pe sărman; în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul”
(Psalmul 40, 1)
Milostenia este o virtutre de căpetenie și una dintre cele mai înalte expresii ale credinței lucrătoare prin iubire. Ea este mărturia vie a Evangheliei trăite și rodul firesc al comuniunii omului cu Dumnezeu. Acolo unde există milostenie adevărată, Se face văzut Hristos Însuși, Care Se apropie de omul flămând, rănit, singur sau lipsit de nădejde.
În jurul nostru se află mulți care așteaptă o mână întinsă: oameni fără adăpost, bolnavi țintuiți la pat, mame singure, familii încercate de lipsuri, copii lipsiți de ocrotire și persoane aflate în detenție. Ei nu sunt la marginea vieții noastre, ci în chiar centrul ei, fiind puși înaintea noastră cu îngăduința lui Dumnezeu, pentru a ne chema la responsabilitate, la compasiune și la dragoste jertfelnică. Nu putem mărturisi iubirea față de Dumnezeu dacă rămânem indiferenți față de suferința aproapelui.
Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, acum zece ani, am binecuvântat activitatea Casei de Milostenie în cinstea Sfintei Mucenițe Marea Cneaghină Elisaveta, ca instituție socială de ajutorare a aproapelui, care își desfășoară activitatea sub îndrumarea și ocrotirea Bisericii Ortodoxe din Moldova.
De un deceniu, Casa Milosteniei a Bisericii Ortodoxe din Moldova oferă zilnic un prânz cald pentru peste 100 de persoane nevoiașe și oameni ai străzii, în scuarul Complexului Memorial. Această agapă frățească, săvârșită cu dragoste și jertfelnicie, este o mărturie concretă a iubirii creștine puse în faptă. Casa Milosteniei – o lucrare a milei care dăinuie în timp – rămâne un semn viu al prezenței și lucrării Bisericii în viața celor încercați de lipsuri și suferință.
Aniversarea acestei lucrări este un prilej de mulțumire adusă lui Dumnezeu și de recunoștință față de toți cei care, cu dăruire, susțin această misiune a milei. Așa cum ne învață Sfântul Ioan Gură de Aur: „Mari sunt aripile milosteniei. Sfâșie văzduhul, trece de lună, lasă în urmă soarele și ajunge în ceruri. Dar nici acolo nu stă. Trece și de ceruri, înconjoară puterile îngerești și se așază înaintea tronului Domnului.”
Cu acest prilej aniversar, adresăm întregii echipe a Casei de Milostenie, care slujesc cu inimă curată și cu multă statornicie, și ne rugăm ca Dumnezeu să dăruiască tuturor putere, pace și bucuria de a fi împreună lucrători cu Hristos-Domnul, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, în nobila misiune de ajutorare a aproapelui.
Întru mulți și binecuvântați ani!
Cu arhierești și părintești binecuvântări,
†VLADIMIR,
MITROPOLITUL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE
Sursa: www.mitropolia.md

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a liturghisit în prima Duminică după Naşterea Domnului, la Catedrala Mitropolitană din Chișinău. Alături de Întâistătător au înălțat...
„Prunc S-a născut nouă, Fiul S-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui:...
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a primit luni, 5 ianuarie 2026, cete de colindători la Reşedinţa Mitropolitană din Chișinău, care au venit...
„Astăzi S-a născut vouă Mântuitor, Care este Hristos Domnul.” (Luca 2, 11) Înaltpreasfințiți și Preasfințiți ierarhi, Preacuvioși și Preacucernici slujitori ai Sfintelor Altare,...
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir împlinește duminică, 21 decembrie – 33 de ani de slujire în treapta...
Astăzi, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, a avut o întrevedere cu Premierul Republicii Moldova, domnul Alexandru...
Mesaj de felicitare adresat Excelenței Sale, Domnului Alexandru Munteanu, Prim-ministru al Republicii Moldova Excelența Voastră, Domnule Prim-ministru, Vă adresăm sincere felicitări, urări...
