Moment istoric: Montarea Sfintei Cruci pe Catedrala Episcopală din Ungheni
9:44, marți, 3 martie, 2026 | Cuvinte-cheie: Episcopia de Ungheni şi Nisporeni

Crucea a fost înălțată pe cupola centrală a viitoarei Catedrale Episcopale în cinstea Icoanei Maicii Domnului de la Hîrbovăț din orașul Ungheni.
Un moment de aleasă bucurie duhovnicească a fost trăit odată cu montarea Sfintei Cruci pe cupola centrală a viitoarei Catedrale Episcopale în cinstea Icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Hîrbovăț.
Înainte de a fi înălțată, crucea a fost sfințită de către Chiriarhul locului, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, printr-o rânduială specială, săvârșită în prezența clericilor și a numeroșilor credincioși adunați pentru a fi martori ai acestui eveniment istoric pentru comunitate.
După slujba de sfințire, în acordurile cântărilor închinate Sfintei Cruci, crucea a fost ridicată solemn și așezată pe vârful cupolei centrale. Momentul înălțării a fost întâmpinat cu rugăciune și emoție de către cei prezenți, care au privit cum semnul mântuirii încununează noul locaș de închinare.
Ajunsă pe poziție, crucea a fost montată cu grijă de o echipă de meșteri specializați în instalarea acoperișurilor bisericești, utilizând o macara adaptată pentru astfel de lucrări la înălțime, astfel încât să fie fixată în condiții de maximă siguranță.
Prin așezarea Sfintei Cruci pe cupola centrală, viitoarea Catedrală Episcopală primește pecetea văzută a credinței și nădejdii, devenind un semn al prezenței lui Hristos și un reper duhovnicesc pentru toți credincioșii.
Evenimentul marchează o nouă etapă importantă în procesul de edificare a Catedralei Episcopale din Ungheni, zidită spre slava lui Dumnezeu și spre cinstirea Maicii Domnului, prin a cărei ocrotire credincioșii nădăjduiesc în continuare în binecuvântarea și întărirea acestei lucrări sfinte.
Sursa: https://episcopia-ungheni.md/



























Marți, 10 februarie 2026, în incinta Casei de Cultură din satul Sipoteni, raionul Călărași, a avut loc Adunarea Generală anuală...
Sâmbătă, 6 decembrie, 2025, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Acoperemântul Maicii Domnului” din s....
Joi, 16 octombrie 2025, după săvârșirea Sfintei Liturghii în Catedrala Episcopală din municipiul Ungheni, cu binecuvântarea și la inițiativa Înaltpreasfințitului...
De ce împroșcăm cu atâta răutate în cei pe care nu-i cunoaștem? „Celor care atacă cu cuvinte jignitoare Biserica Ortodoxă...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir și a Înaltpreasfințitului Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, în Parohia cu hramul „Adormirea Maicii...
Îndoliată familie BULANCEA, Iubiți enoriași ai parohiei „Sf. Ierarh Nicolai” din s. Bumbăta, Cu multă durere sufletească, am aflat vestea...
Miercuri, 15 mai, 2024, în Ziua Internațională a Familiei, cu binecuvântarea, susținerea și implicarea plenară a Înaltpreasfințitului Petru, arhiepiscop de...
