Intrarea Domnului în Ierusalim – Duminica Floriilor, la Mănăstirea Ciuflea
12:29, duminică, 5 aprilie, 2026 | Cuvinte-cheie: duminica floriilor, episcop nicolae rosca, Intrarea Domnului in Ierusalim

Alesule Împărat al Sionului de Sus, Blândule Biruitor şi Dreptule Izbăvitor, Cel ce întru cele de sus eşti purtat de Heruvimi şi cântat de Serafimi, Te vedem acum pe mânz de asin intrând în Ierusalim, la patima cea de voie. Pentru acesta ne închinăm coborârii Tale celei negrăite şi cu stâlpări şi ramuri de copaci, Te întâmpinăm în smerenie și cu pruncii Îti cântăm: Binecuvântat ești Cel ce vii întru numele Domnului! Osana întru cei de sus! (Condacul 1)
În ziua de Florii, credincioșii Mănăstirii „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” Ciuflea din capitală, s-au unit în comuniune liturgică oficiată de către Preasfințitul Nicolae, Episcop de Ceadîr-Lunga și duhovnic-administrator al Sfintei Mănăstiri împreună cu clericii slujitori.
În cuvântul de învățătură, Vlădica Nicolae a vorbit credincioșilor semnificațiile duhovnicești ale marelui praznic al Intrării Domnului în Ierusalim. De asemenea, odată cu această zi de sărbătoare se prevestește Învierea Domnului și se intră în Săptămâna Sfintelor Pătimiri.
Și în Săptămâna Patimilor, slujitorii Mănăstirii Ciuflea îi așteaptă pe credincioșii care doresc să se spovedească și să se împărtășească, spre iertarea păcatelor și spre mântuire.
După săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, Episcopul Nicolae a oficiat rânduiala sfințirii ramurilor la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron”, Ciuflea. Numeroși credincioși au fost prezenți la acest moment deosebit, venind să primească binecuvântare și să participe la această frumoasă tradiție a Bisericii.
Sursa: https://ciuflea.md/
















































„Să luăm aminte…” din 5 aprilie 2026 // Arhiepiscop Ioan de Soroca și Drochia – Duminica Sfintelor Florii....
Acum prăznuim unul dintre cele mai mari evenimente din viaţa pământească a Domnului nostru Iisus Hristos: intrarea Lui sărbătorească în...
Săptămâna a șasea din post este plină de evenimente și de mare densitate duhovnicească. În treacăt, ea ne aduce aminte...
Despre împlinirea proorociilor pentru Hristos şi despre orbirea spirituală Şi Iisus, găsind un asin tînăr, a şezut pe el, precum...
Astăzi, de marea sărbătoare a Intrării Domnului în Ierusalim, cunoscută în popor sub numele de Florii, Preasfinţitul Ioan de Soroca,...
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova a oficiat în seara zilei de sâmbătă, 08 aprilie, slujba...
Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine șezând pe mânzul asinei. În Duminica Intrării Domnului Ierusalim (a Floriilor), Preacuviosul...
