Marx şi religia
11:06, marți, 15 aprilie, 2014 | Cuvinte-cheie: ateism, carte, citate, comunism, Engels, lege, marx, religia, religie

„Marx şi religia. O introducere” este titlul ultimei cărţi semnată de profesorul Nicolae Turcan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj.
Titlul anunţă doar o introducere în temă, dar lectura trădează o analiză profundă, probabil rodul unei îndelungate cercetări. În cartea sa, autorul tratează tema relaţiei dintre creatorul comunismului şi a religiei în câteva capitole esenţiale, pornind de la sursele gândirii lui Marx şi critica filosofiei.
De fapt, profesorul Turcan ne introduce în atmosfera operelor filosofice care dominau spaţiul german în prima jumătate a secolului al XIX-lea, pentru a putea înţelege de unde Marx s-a inspirat, parcursul filosofic al acestuia şi influenţele căpătate în drumul către cimentarea unei gândiri care avea să marcheze profund veacul următor. În atmosfera unei filosofii care deja începea să-L nege pe Dumnezeu şi prin care se punea problema construirii unei societăţi cât mai articulate economic, Marx pune în discuţie conceptul „luptei de clasă”, ca un determinant istoric în scopul unei vieţi sociale mai bune, iar la Bruxelles, împreună cu Engels, lansează lozinca „Proletari din toate ţările uniţi-vă”.
În fapt, era începutul revoluţiei proletare, deoarece Marx susţinea că victoria socială poate fi instaurată numai prin violenţă, ca un răspuns la conspiraţia care se construise împotriva sa. Iar prin această schimbare violentă a societăţii trebuiau eliminate inclusiv factorii care de-a lungul istoriei îl înlănţuise pe om în etapele sale de creaţie şi muncă.
Marx intră inevitabil în conflict cu religia, atunci când vorbeşte despre materialism, într-o perioadă în care secularismul îşi făcea tot mai mult loc în Europa dornică de a-şi dezvolta forţele de producţie economică. Totodată, potrivit lui Nicolae Turcan, Marx îşi proiectează societatea proletară apelând la două idei de esenţă creştină. Practic le copiază, pentru ca el să-şi construiască societatea ideală. Prima este „reprezentată de faptul că cei ce muncesc mai mult, cei mai dotaţi trebuie să-i ajute pe ceilalţi”, idee care la Marx devine literă de lege, dobândind astfel „trăsăturile tiraniei”.
A doua idee, „la origine tot creştină, mizează pe dezvoltartea multilaterală a omului şi transformarea lui într-un om nou” (p. 85). Însă, „omul nou”, în viziunea lui Marx, nu trebuie să fie religios, pentru că ar depinde de ceva, ar fi înlănţuit, iar capacitatea sa de creaţie ar fi sugrumată. „Omul creează religia, nu religia îl creează pe om”, susţine Marx (p. 98), care astfel devine un abil purtător al secularismului. Marx se luptă cu adevărul de credinţă, împotriva sa utilizând într-un mod ironic tocmai citate religioase (p. 108), tot aşa cum aveau să procedeze urmaşii săi şi ai secularismului în general.
Deci, Marx „nu este doar ateu, ci de o religiozitate inversă, practicând o hermeneutică satanică” (p. 108). În concluzie, profesorul Turcan arată că „ateismul lui Marx promite vărsare de sânge cu aceeaşi pasiune maladivă cu care promite fericirea roşie viitoare; el profetizează sfârşitul religiei în general, înşelându-se amarnic; el propune o religie alterată în locul celei revelate; …el comite deicidul, şi, fără să-i pese, instituie în locul rămas gol genocidul; el operează cu o falsă profeţie, cu o falsă schimbare a omului şi cu o falsă eshatologie”.
Acestea sunt numai câteva spicuiri din cartea profesorului Turcan de la Cluj, o invitaţie indispensabilă la lectură pentru a înţelege fundamentele marii boli din sec. XX numită comunism.

Declinul creștinismului practicant în Europa, contracarat în același timp de secularismul maselor și de ateismul militant al elitelor, nu mai...
O tânără profesoară, cu vizibile tendinţe liberale, explica micuţilor ei elevi faptul ca ea este atee şi-i întreba dacă nu...
Neliniște, angst, mereu angst în acest artist care rămâne departe de senzația moleșitoare de a fi făcut tot, de a...
John Lennox este profesor de Matematică la Universitatea din Oxford și unul dintre cei mai mari apologeți creștini ai momentului....
Cum răspundem unui necredincios care ne cere o dovadă tangibilă a existenţei lui Dumnezeu? Bagă-i degetul-l în priză… Da, măi...
– Părinte, adesea se vorbeste despre “înnoire in Biserica”, ca şi cum Biserica îmbătrâneşte şi are nevoie de înnoire! –...
La sfârşitul sec. XX societatea din fosta uniune Sovietică a început să se convertească de la ateism la credinţa în...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău