Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a vizitat Mănăstirea „Sf. Ierarh Nicolae” din s. Sadaclia, r. Basarabeasca
14:29, luni, 4 mai, 2026 | Cuvinte-cheie: episcop nicolae rosca, ÎPS Mitropolit Vladimir, ÎPS Nicodim, manastirea chistoleni

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, a vizitat luni, 4 mai, Mănăstirea „Sf. Ierarh Nicolae” din satul Sadaclia, raionul Basarabeasca.
Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat de către Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, Preasfințitul Nicolae, Episcop de Ceadîr-Lunga, vicar al Eparhiei de Cahul și Comrat, precum și de PC egumenă Nicolaia (Balan), stareța mănăstirii, împreună cu obștea monahală.
În cadrul vizitei, ierarhii au fost familiarizați cu lucrările realizate și cele aflate în desfășurare la Sfânta Mănăstire. Mitropolitul Vladimir a apreciat eforturile depuse pentru dezvoltarea și înfrumusețarea așezământului monahal, încurajând obștea să continue lucrarea duhovnicească și gospodărească spre slava lui Dumnezeu.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md/






















În dimineața zilei de Duminică, 9 august, când Biserica Ortodoxă cinstește pe Sfântul Mare Mucenic și tămăduitor, Pantelimon, doctorul fără...
Marți, 4 august 2026, ziua în care Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfânta Mironosiță Maria Magdalena și Sfântul Sfințit Mucenic Foca,...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în Duminica a IX-a după Pogorârea Sfântului Duh și pomenirea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, 2...
Sâmbătă, 1 august 2026, în ziua cinstirii aflării Moaștelor Sfântului Cuvios Serafim de la Sarov, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir,...
În Duminica a V-a după Cincizecime – a Vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei, Episcopul Nicolae a oficiat Sfânta...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Anatolie, Arhiepiscop de Cahul și Comrat, marți, 26 mai, în ziua pomenirii Sfântului Cuvios Macarie de la...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, sâmbătă, 23 mai 2026, Preasfințitul Nicolae, Episcop de Ceadâr-Lunga, vicar al Eparhiei de Cahul și...
